Stire

Acces blocat spre strada Horea

16.09.2009 ⋅ 0 comentarii

La începutul acestei săptămâni au fost blocate fără veste două străzi care duceau traficul pe strada Horea. Este vorba despre strada George Coşbuc şi sensul dinspre Mărăşeşti pe strada Octavian Goga. S-a luat această măsură pentru a nu aglomera foarte tare strada Horea, şi-aşa destul de solicitată, după cum ni se explică din primărie. Horea face legătura dintre aceste străzi şi Centru, unde se circulă extrem de greu în majoritatea momentelor din zi. Purtătorul de cuvânt al primăriei Arad ne asigură că această măsură va fi păstrată încă câteva zile, până când traficul se va „regla”. Pe Horea se poate ajunge acum numai de pe străzile Aviator Ioan Sava şi strada Gheorghe Popa de Teiuş, sau de pe Episcopiei, însă şoferilor li se recomandă se evite zona centrală, pentru că se avansează foarte greu din cauza lucrărilor care au loc la Piaţa Primăriei şi care au necesitat restrângerea traficului auto pe o câte o singură bandă atât spre Teatru, cât şi spre Podgoria. În curând autoturismele nu vor mai putea circula deloc pe aici, stare ce va dura două-trei săptămâni, aşa că fiecare va trebui să-şi găsească o variantă de ocolire pentru drumurile zilnice pe care le are de făcut în zonă. Blocarea acestor străzi duce însă la aglomerarea şi mai acută a intersecţiei de la Podgoria.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro