Stire

Politicienii arădeni str?ng semnături pentru candidaţii la prezidenţiale pe care ?i susţin

17.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Principala activitate din aceste zile a politicienilor arãdeni din eşaloanele inferioare este strângerea de semnãturi pentru susţinerea  canditurilor pentru care vor lupta în campania electoralã. Fiecare organizaţie are în general un anumit numãr de semnãturi pe care trebuie sã le strângã, în funcţie de numãrul membrilor. Social-democrata Teodora Hotãran se declarã încântatã de modul în care colegii ei din organizaţie se ocupã de strângerea semnãturilor. „La nivel de percepţie merge foarte bine treaba, toatã lumea este implicatã şi foarte puţini oameni ne-au refuzat pânã acum”, mãrturiseşte Hotãran, consilier municipal PSD. Aceasta admite însã cã o semnãturã de susţinere a candidaturii nu se transformã neapãrat în vot, „dar lucrul acesta este valabil la toate partidele”. Social-democraţii s-au organizat pe colegii pentru strângerea semnãturii, ţinta idealã fiind undeva la 9000 de semnãturi pe colegiu. Şi cei de la UDMR sunt angrenaţi în acest proces, deputatul Petru Farago spunându-ne cã, „de obicei reuşim sã strângem zece mii de semnãturi”. Preşedinţii organizaţiilor UDMR din judeţ au fost puşi în temã cu acest proces în cursul zilei de luni, iar în weekend se aşteaptã primele rezultate.  Liberalii de la organizaţia municipalã, condusã de Florin Galiş, trebuie sã strângã 5000 de semnãturi. Galiş ne-a mãrturisit cã prima numãrãtoare a lor va avea loc în cadrul urmãtoarei şedinţe de Birou Municipal, care va avea loc lunea viitoare.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro