Stire

Varujan Vosganian: ?Filiala PNL Arad trebuie să suporte agresivitatea administraţiei locale?

24.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Fostul ministru de Finanţe liberal, Varujan Vosganian, şi-a lansat ieri la Arad volumul de prozã intitulat „Cartea şoaptelor”. Evenimentul a avut loc la mezaninul Teatrului Clasic şi s-a bucurat de prezenţa unor personalitãţi importate ale culturii arãdene precum Vasile Dan, Gheorghe Scwartz sau Emil Şimãndan. Primii doi au vorbit despre „Cartea şoaptelor” în termeni elogioşi, considerând-o a fi cea mai importantã apariţie literarã a anului.    De asemenea, evenimentul de lansare a cãrţii şi în Arad a fost considerat cel mai important eveniment cultural al verii. Dupã o emoţionantã descriere a izvoarelor de unde a pornit „Cartea Şoaptelor”, Varujan Vosganian a pãrãsit lumea ficţiunii literare pentru a face o incursiune în realismul crunt al României anului 2009. Înainte de lansarea cãrţii, Vosganian a participat la o şedinţã a Biroului Politic Judeţean PNL. „În PNL avem o atmosferã care poate fi invidiatã. Nu vorbesc aici de nişte cazuri marginale care şi-au declarat susţinerea pentru Traian Bãsescu, ci despre o anumitã unitate la nivelul conducerii. Cred cã la Arad am gãsit o soluţie bunã, ce a adus stabilitate pentru intrarea în campanie sub auspicii bune. Din pãcate, filiala PNL Arad trebuie sã suporte agresivitatea administraţiei locale”, a spus liberalul Varujan Vosganian. Fostul ministru de finanţe a mai spus cã nu vede „un Guvern fãrã PNL în aceste condiţii de crizã”. Cu toate acestea, „PNL este la egalã depãrtare faţã de PDL şi PSD. Un PDL fãrã Traian Bãsescu şi un PSD fãrã Mircea Geoanã şi Marian Vanghelie şi-ar schimba grupa sanguinã” a spus Vosganian despre posibilele variante de guvernare de dupã alegerile prezidenţiale. Politicianul Varujan Vosganian s-a dovedit extrem de tranşant faţã de liderii partidelor aflate la putere. „Aştept scuze de la Mircea Geoanã şi Emil Boc pentru toatã campania „zero fonduri europene absorbite. România este pe locul 10 în Uniunea Europeanã: a dat la Bruxelles un miliard de euro şi a primit trei”, a arãtat Vosganian. Finalmente, fostul ministru PNL a fãcut şi o scurtã comparaţie între Guvernul Tãriceanu II şi Guvernul Boc, spunând cã primul a crescut veniturile la bugetul consolidat de la 106 miliarde lei la 147, pe când cel din urmã a crescut datoria publicã exact în aceleaşi cifre. La lansarea „Cãrţii şoaptelor” au participat majoritatea liderilor PNL Arad, în frunte cu preşedintele Sever Jurcã.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro