Stire

Biblioteca Judeţeană are nevoie de un aparat scump pentru ca ziarele şi cărţile vechi să fie scanate şi introduse ?ntr-o bază de date on-line

25.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Datorită rubricii zilnice pe care ziarul nostru o găzduieşte, „Aradul în urmă cu...”, avem ocazia să răsfoim alte ziare ale Aradului de acum 40, 60, 80 ori 100 de ani. Hârtia de ziar este uşor perisabilă, de aceea există riscul ca aceste mărturii ale societăţii arădene de mai demult să se piardă odată cu iminenta destrămare a hârtiei de ziar. Tehnologia modernă oferă însă o şansă acestor ziare, care pot fi scanate şi introduse într-o bază de date electronică. 
Conducerea Bibliotecii Judeţene A.D. Xenopol s-a gândit, desigur, la acest lucru. Este nevoie însă de o sumă substanţială de bani pentru achiziţionarea aparaturii necesare: câteva zeci de mii de euro sau chiar mai mult. Ideal ar fi ca Biblioteca să fie dotată cu două astfel de aparate: unul pentru ziarele vechi, altul pentru cele noi. Şi fondul de carte veche aşteaptă acelaşi lucru. Ca tabloul să fie complet, ar fi necesar şi programul care să găsească informaţiile dorite prin introducerea unui cuvânt de căutare.Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Judeţene, spune că dotarea cu un aparat special pentru scanat nu poate fi făcută în viitorul apropiat, pentru că nu există fonduri disponibile la Consiliul Judeţean Arad, autoritate în subordinea căreia se află. Cel care se ocupă de domeniul culturii este Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA, cu care s-a discutat pe această temă. S-ar părea că există o şansă pentru Bibliotecă, spune acesta: întocmirea unui proiect care să fie depus în vederea obţinerii unor fonduri structurale. „Un astfel de aparat special, care să scaneze, să arhiveze şi să permită accesul on-line, poate costa şi sute de mii de euro. În acest moment suntem în faza în care căutăm soluţii şi vom începe să întocmim proiectul care va fi depus la Ministerul Comunicaţiilor la sfârşitul acestui an ori anul viitor. Ar fi foarte greu să să realizeze acest lucru din fondurile Consiliului Judeţean”.Deocamdată, singurul informatician al Bibliotecii, care se ocupă de cele peste 20 de calculatoare din instituţie, lucrează la arhivarea în format electronic a ziarului „Românul”, ediţia din 1918, cea mai deteriorată. „Ziarul a fost restaurat pentru că se deteriorase, fiind cel mai solicitat periodic. Acum nu mai este accesibil cercetătorilor. Doar la Bucureşti şi la Cluj mai poate fi găsit. Noi avem formatul electronic, pentru care se lucrează cu un aparat foto digital. Este un volum mare de lucru, iar pe umerii informaticianului se află o mulţime de sarcini, aşa că acest proces nu are continuitate”, ne spune directorul Bibliotecii.Referitor la achiziţionarea aparatului de scanat, Florin Didilescu este sceptic: „Nu ne facem multe iluzii, pentru că este criză financiară. Insistând însă cu proiectul, în 2-3 ani cred că vom reuşi”. Atunci când baza de date va fi realizată, fie că vom avea acces la ea de la calculatoarele noastre de acasă, fie doar de la sediul Bibliotecii Judeţene, cert este că valori inestimabile şi irepetabile vor fi salvate de la pieire şi uitare.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro