Stire

Cinstim conducătorul prin fapte de vrednicie muncitorească

30.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Neprecupeţindu-şi eforturile vizînd îndeplinirea în cele mai bune condiţii a sarcinilor de plan ce le revin pe luna, trimestrul şi anul în curs, oamenii muncii din unităţile economice arădene au înscris remarcabile fapte de muncă în cronica întrecerii socialiste, pe care le consacră aniversării a 15 ani de la alegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în înalta funcţie de preşedinte al Republicii Socialiste România.* Înnoirea şi modernizarea producţiei constituie un obiectiv prioritar al colectivului muncitoresc de la Întreprinderea de vagoane din Arad. În reliefarea modului în care se acţionează pentru concretizarea în cele mai bune condiţii a acestui obiectiv, semnificativ este şi faptul că, de curînd, a fost omologat un nou tip de vagon descoperit, autodescărcător, pentru transportat mărfuri în vrac. Vagonul, destinat exportului, este caracterizat de parametri tehnico-funcţionali superiori, între care se evidenţiază capacitatea sporită de transport – de 69 tone.* Punînd un accent deosebit pe perfecţionarea organizării şi modernizarea proceselor de fabricaţie, pe folosirea intensivă a capacităţilor de producţie, colectivul de oameni ai muncii de la Întreprinderea “Tricoul roşu” din Arad a îndeplinit în devans sarcinile de plan ce i-au revenit pe primele trei luni ale anului. Au fost create astfel condiţii pentru realizarea unei producţii marfă suplimentare, faţă de prevederile de plan pe perioada menţionată, de 20 milioane lei – întregul spor de producţie, care se concretizează în 500.000 bucăţi tricotaje, fiind obţinut pe seama creşterii, productivităţii muncii. Mai consemnăm, totodată, în acest context faptul că sarcina de plan la export pe trimestrul I a.c., urmează să fie depăşită cu 20 la sută.* Înnoirea şi diversificarea nomenclatorului de fabricaţie constituie şi pentru oamenii muncii de la Întreprinderea textilă “UTA” din Arad o importantă modalitate de acţiune vizînd satisfacerea adecvată a cerinţelor beneficiarilor interni şi externi. Astfel, în perioada trecută de la începutul anului au fost realizate şi introduse în fabricaţie 9 articole noi de ţesături, în 112 desene şi 436 poziţii coloristice – faţă de 8 articole noi, în 195 desene şi 415 poziţii coloristice stabilite pentru primele trei luni din acest an.* Şi colectivul muncitoresc de la Fabrica de strunguri din Lipova a obţinut o serie de realizări notabile în îndeplinirea indicatorilor de plan pe primul trimestru al anului. Dintre acestea se remarcă îndeplinirea în devans a sarcinii de plan la export. Ca urmare, în perioada rămasă pînă la finele lunii vor fi livrate suplimentar – faţă de prevederile de plan pe trimestrul I – beneficiarilor de peste hotare, 15 strunguri

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro