Stire

Trei firme concurează pentru distribuirea hranei bolnavilor de la Judeţean

30.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Scandalurile de Spitalul Judeţean privind distribuirea hranei bolnavilor pare că se află la final. În urma rezilierii contractului cu firma MedicalTrust, societăţile cu acelaşi profil au avut posibilitatea să-şi achiziţioneze caietul de sarcini pentru a concura la încheierea unui nou contract cu Spitalul Clinic Judeţean. Acest lucru s-a putut face până în data de 24 septembrie, caietul fiind solicitat de trei firme. Pentru încheierea contractului nu se va face nicio licitaţie, luându-se în calcul oferta cea mai avantajoasă. Nici acest lucru nu se ştie când va avea loc pentru că reprezentanţii unităţii medicale nu se grăbesc în acest sens, optând în continuare pe serviciile prestate de firma care a preluat distribuirea hranei în urma controalelor efectuate de DSP la blocul alimentar din spital. Pe de altă parte, reprezentanţii firmei MedicalTrust au ameninţat la ultima grevă a bucătăreselor că vor aduce DNA-ul peste conducerea spitalului, nemulţumiţi de modul cum a fost reziliat contractul, reziliere pe care o consideră ilegală, şi de procedeul alegerii unei noi firme care să o înlocuiască. Mai mult, aceştia spun că tot scandalul este un complot cu anumite conotaţii politice.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro