Stire

Festivalul de Teatru Clasic de la Arad ? cu parteneri din B?k?scsaba

01.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Ediţia din acest an a Festivalului de Teatru Clasic de la Arad, a XV-a, este una specială, pentru că evenimentul devine internaţional. Partenerul Teatrului de la Arad este Teatrul din Békéscsaba. La spectacolele din perioada 11-24 octombrie vor participa aşadar şi spectatori din ţara vecină, care şi-au cumpărat deja 30 de abonamente ce vor aduce în bugetul Teatrului Clasic peste 4.000 de euro.Evenimentele de deschidere ale Festivalului vor avea loc în ambele oraşe, fiecare având posibilitatea să vadă ce se întâmplă la celălalt prin proiecţia în timp real a filmării pe câte un panou aflat în faţa Teatrului.„Viaţa ne obligă la aceste deschideri. Anul viitor sperăm să avem mai mulţi parteneri în organizare”, spune directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Laurian Oniga.Bugetul Festivalului din acest an este unul de criză: două miliarde de lei vechi. Dacă ne gândim că Festivalul de Teatru de la Timişoara nu se mai ţine deloc anul acesta, atunci realizăm cât de norocoşi suntem că la Arad putem să păstrăm tradiţia. De fapt, spune directorul instituţiei, un important avantaj îl constituie faptul că angajaţii Teatrului arădean fac muncă voluntară atunci când vine vorba de Festival, nefiind plătiţi în plus pentru efortul suplimentar.Iniţial era vorba despre un festival „în oglindă” la Békéscsaba, unde ar fi urmat să se joace piesele de la Arad, însă lipsa banilor a împiedicat realizarea acestui proiect. „Poate anul viitor”, îşi exprimă speranţa Laurian Oniga.Teoretic, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad începe duminică, 11 octombrie. Practic, acest lucru se întâmplă în cadru restrâns astăzi, pentru că în perioada 1-8 octombrie se desfăşoară un workshop de mişcare scenică şi expresie corporală, coordonat de actriţa Nicole Kehrberger.
Fără abonamenteTrebuie menţionat că în acest an nu vor mai fi disponibile abonamente pentru Festival, pentru că experienţa celorlalte ediţii le-a arătat organizatorilor că oamenii cu bani le cumpărau, dar veneau la doar 2-3 spectacole, iar locurile în sală rămâneau goale în timpul celorlalte piese de teatru.Preţurile biletelor: pentru parter şi etajul I – 60 de lei, pentru etajul II – 40 de lei, iar la etajul III – 20 de lei.La spectacolele Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad prezentate în festival, preţurile sunt urmatoarele: parter şi etajul I - 30 de lei, etajele II şi III - 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate începând de astăzi de la Teatru, iar la preţul biletelor se adaugă 1 % timbrul teatral.
12 piese de teatru internaţionale Prima piesă din festival se va juca duminică, 11 octombrie, după spectacolul de deschidere care începe la ora 18.30. De la ora 19 aşadar, Pandur Theaters (Slovenia) / Gavella (Zagreb, Croaţia) prezintă „Caligula“, după Albert Camus, în regia – Tomaz Pandur; Luni, 12 octombrie, de la ora 19 - Teatrul „Jokai“ Bekescsaba prezintă „Căsătoria“, de N. V. Gogolegia – în regia lui Sztaniszlav Anatoljevics Mojszejev; marţi, 13 octombrie, de la 19 – Teatrul „Odeon“ Bucureşti prezintă „Pyramus & Thisbe 4 You“ după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Dabija; miercuri, 14 octombrie, ora 19 - Teatrul Municipal Baia Mare prezintă „Jocul de-a vacanţa“, de Mihail Sebastian, în regia lui Radu Afrim; Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad prezintă joi, 15 octombrie - „Slugă la doi stăpâni“, de Carlo Goldoni, în regia lui Laurian Oniga – PREMIERĂ; Sâmbătă, 17 octombrie - Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara prezintă „Trei surori“ de A. P. Cehov, având regia semnată Ada Lupu; Luni, 19 octombrie - Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad prezintă „Turandot“ de Carlo Gozzi în regia lui Chris. M. Nedeea.Marţi, 20 octombrie - Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad prezintă „Tartuffe“, de Moliere, în regia lui Dan Vasile; Miercuri, 21 octombrie - Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova prezintă „Scaunele“, de Eugen Ionesco, în regia lui Kincses Elemer; Joi, 22 octombrie - Teatrul Naţional Pecs (Ungaria) prezintă „Puştiul“, de Pozsgai Zsolt, Nagy Tibor, Bradayi Ivan, regia Baliko Tamas; Vineri -  Teatrul de Comedie Bucureşti prezintă „Leonce şi Lena“ de G. Buchner, regia Horaţiu Mălăele; Sâmbătă, 24 octombrie, ora 20.30- Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Compania „Teatrando“ La Roche sur Yon (Franţa), AMIFRAN prezintă „Dom Juan. Scenes de sang“, spectacol conceput şi regizat de Alain Sabaud.Pentru piesele în care nu se vorbeşte limba română va exista subititrarea proiectată deasupra scenei.
Lansări de carte în cadrul FestivaluluiPe parcursul Festivalului vor avea loc şi trei lansări de carte: joi, 15 octombrie, la ora 12 – lansarea de carte a criticului de teatru Ioan Parhon – « Pe repede înainte » ; Luni, 19 octombrie, ora 18 – lansarea de carte a criticului de teatru Mircea Morariu - „Cu Ion Caramitru, de la Hamlet la Hamlet şi mai departe“, iar vineri, 23 octombrie, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ lansează o carte extrem de importantă pentru teatrul arădean - „Mişcarea teatrală arădeană după înfăptuirea Marii Uniri“, editura Academiei Române, 2009.  „Este o carte documentar foarte importantă pentru imaginea teatrului arădean şi pentru Arad şi puţine oraşe se pot mândri cu aşa ceva”, apreciază directorul Teatrului Clasic.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro