Stire

A fost lansată a treia sesiune de selecţie de proiecte ?n domeniul protecţiei naturii

08.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministerul Mediului, în calitate de Autoritate de Management pentru POS Mediu, lansează cea de-a treia sesiune de selecţie de proiecte în domeniul protecţiei naturii, în vederea acordării de asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”(POS Mediu) Axa Prioritară 4 - „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.Pentru perioada 2007-2013, fondurile alocate pentru finanţarea proiectelor din Axa Prioritară 4 a POS Mediu se ridică la aproximativ 215 milioane Euro, din care aproximativ 172 milioane Euro reprezintă finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională şi aproximativ 43 milioane Euro cofinanţare de la bugetul de stat. Pentru această sesiune de depunere de proiecte nu există limită de buget.Propunerile de proiecte pot include următoarele categorii de activităţi eligibile: elaborare/revizuire a planurilor, strategiilor şi a măsurilor de management al ariilor naturale protejate şi alte activităţi conexe (activităţi preliminare măsurilor concrete de investiţii sau conservare); investiţii în infrastructură pentru uz public orientată spre protecţia şi gestionarea mediului în ariile protejate; activităţi privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a habitatelor şi speciilor; activităţi de consultare, conştientizare şi informare; activităţi de instruire şi creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a reţelei de arii naturale protejate.Informaţii referitoare la condiţiile de accesare a finanţării, instrucţiunile de completare şi depunere a cererilor de finanţare, precum şi procedurile de evaluare şi selecţie a proiectelor sunt conţinute în Ghidul Solicitantului, care este disponibil pe site-ul Ministerului Mediului (www.mmediu.ro). Data limită de transmitere a proiectelor este 25 ianuarie 2010, orele 16,00. Pentru informaţii suplimentare şi pentru depunerea cererilor de finanţare, solicitanţii se vor adresa Organismului Intermediar POS Mediu Timişoara - Regiunea 5 Vest (Timişoara, Str. Amurgului nr. 1, Tel/Fax: 0256-226675; www.posmediutm.ro).

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro