Stire

Voluntarii s-au străduit să acopere golurile din organizarea Ro-IFF

09.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Voluntarii care au participat la organizarea Festivalului de Film (RO-IFF) dezvăluie bâlbâielile din organizarea evenimentelor. Dacă iniţial, grupul de 20 de persoane, membri ai organizaţiei WWMP (When Web Meets Paper), coordonaţi de Gabriel Gorgan, trebuia să împartă pliante, să lipească afişe şi să fie ospitalieri cu invitaţii festivalului, ulterior aceştia au preluat mult mai multe sarcini.  Tinerii au constatat că nu avea cine să vândă bilete în Arad şi Timişoara, să plaseze afişe în toate punctele festivalului, să mediatizeze evenimentele speciale (cele două concerte), să realizeze un suport pentru prezentarea unor filme/producători (în lipsa organizatorilor), respectiv să faciliteze accesul la programul festivalului în varianta on-line. Aşa că s-au ocupat ei şi de aceste lucruri.Dacă atunci când au decis să se implice, voluntarii au făcut-o pentru a sprijini un eveniment de amploare şi importanţă nemaiîntâlnite la Arad, la final au rămas cu un gust amar. „La prezentarea documentarului despre moartea lui Marian Cozma nu a fost prezent niciunul dintre organizatori, aşa că a trebuit să mă ocup eu de tot”, a mărturisit Gabriel Gorgan. Totodată, membrii ONG-ului se declară dezamăgiţi de atitudinea arădenilor faţă de evenimentele organizate, evenimente pe care mulţi dintre noi le-au solicitat, atunci când acestea nu existau, iar când ne-au fost oferite, le-am tratat cu indiferenţă.Cornelia Paloş, directorul Ro-IFF, le-a mulţumit voluntarilor, însă nu s-a putut abţine din a-şi ataca partenerii de la Arad: „... am aflat că jocurile, răutăţile, dezorganizarea organizată, zvonurile pot distruge nu numai un eveniment, dar şi oameni. ... Stiu ca aţi împărţit fluturaşi şi ştiu că aţi vrut să lipiţi afişe… mai ştiu şi că aţi fost obstructionaţi, aşa cum voi ştiţi că eu am adus afişele cu Kusturica în august, deşi aici nimeni nu recunoaşte asta. Aţi făcut-o încercând să apăraţi onoarea oraşului şi încercând să salvaţi ce se mai putea salva. Aţi fost singura rază de lumină în tot ce s-a întâmplat aici.”Fundaţia ARTIS a emis şi ea un comunicat de presă, care nu a ajuns la mass media arădeană, însă a fost publicat pe www.wwmp.ro: „Dezamăgirea unei echipe ce a fost şi este în continuare  batjocorită, nu va putea fi ştearsă niciodată. Noi toţi am trăit un adevărat coşmar în acest oraş”, se menţionează în comunicat. Tot aici se vorbeşte despre lipsa de interes a edililor locali faţă de eveniment: niciunul dintre aceştia nu a participat la Gala Festivalului, nici măcar directorul Casei de Cultură.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro