Stire

E tnojazz la Arad

10.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Etnojazz va avea loc în weekend-ul 17-18 octombrie la Bierhaus din strada 1 Decembrie 1918. Beneficiind de consultanţa artistică oferită de Pedro Negrescu şi de prezenţa lui Florian Lungu, ediţia din acest an va oferi publicului un program consistent. „Chiar dacă este perioadă de criză şi am fost nevoiţi să ne restrângem la doar două zile, ne-am străduit să oferim un program de calitate”, mărturiseşte Victoria Frolova, coordonatoarea proiectului. De menţionat că în programul de anul acesta se regăsesc nume celebre ale jazz-ului autohton precum Maria Răducanu şi Pedro Negrescu care vor cânta duminică, 18 octombrie. Tot duminică va mai cânta o trupă din Bulgaria numită EthnoJazztet şi condusă de Ventzislav Blagoev. Ventzislav Blagoev s-a născut în Blagoevgrad în 1967. Şi-a început studiile muzicale cu trompeta la vârsta de 9 ani. A urmat o perioadă prolifică din punct de vedere muzical în care a studiat cu profesorul Peter Karparov şi a susţinut concerte atât în Bulgaria, cât şi în fosta Iugoslavie şi în Cehoslovacia. Ventzislav Blagoev a studiat muzica clasică la Academia de Muzică din Sofia, apoi jazz-ul la Conservatorul Anton Bruckner din Linz, Austria. A făcut parte din formaţii de jazz şi folk alături de care a concertat în mai multe ţări din Europa. În paralel a activat ca trompetist solo în Orchestra Militară Bulgaria. Primul său turneu în România a avut loc în 1999, când a concertat în Cluj, Sibiu şi Bucureşti. Pe lângă activitatea concertistică, Ventzislav Blagoev a înregistrat numeroase discuri alături de nume importante ale jazz-ului mondial. Printre cei mai frecvenţi colaboratori ai lui Ventzislav Blagoev este cântăreţul american de jazz Randy Brecker, alături de care a concertat acum câteva zile la Plovdiv Jazz Evenings.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro