Stire

Moldovan ?i cunoştea pe cei care au plănuit să ?l ucidă. Miza: piaţa de alba-neagra

12.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Potrivit anchetatorilor şi rechizitoriului prezentat, miza principală a Clanului Rozohneanu era să elimine de pe piaţă ceilalţi interlopi care se ocupau cu alba-neagra. Inamicul numărul 1: Florin Moldovan În data de 09.01.2009, în jurul orelor 09.00, inculpaţii Fizidean Ioan Vivi, Dragoman Daniel Valeriu, Dragoman Constantin Marius, Drăgulescu  Daniel Gabriel, Moisa Mihai Darius, Covaci Ioan Moise, învinuiţii Varga Cristian Daniel, Horvat Sorin, Cadar Marinel şi Moldovan Norbert Sebastian  l-au ameninţat cu moartea pe partea vătămată Musta Ion Dănuţ zis „Moşu” şi pe martorul Bustan Sorin Constantin zis „Şorici”, în incinta staţiei Peco Rompetrol (Aratim) situată la piciorul podului din zona 300 Micălaca din mun. Arad.Din declaraţia părţii vătămate Musta Ion Dănuţ zis „Moşu” rezultă că la data de 09.01.2009, în jurul orelor 09.00 se afla împreună cu martorul Bustan Sorin Constantin zis “Şoric” în incinta benzinăriei Aratim când la un moment dat a observat că în faţa benzinăriei au oprit mai multe maşini din care au coborât inculpaţii şi învinuiţii aratăţi mai sus, înarmaţi cu bâte şi cuţite, doi dintre ei, unul fiind învinuitul Varga Cristian Daniel, au intrat în benzinărie şi l-au ameninţat pe partea vătămată Musta Ion Dănuţ spunând: „Moşule oricum îţi iau gâtul!”Partea vătămată arată că s-a speriat, a luat-o la fugă pe scările care duceau la etajul benzinăriei şi a sunat imediat la 112. Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorului Bustan Sorin Constantin, a martorului Gera Tibor, precum şi a învinuitului Moldovan Norbert Sebastian, cu  convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în cauză. (...)Implicarea inculpatului Rohozneanu Uţu Claudiu ca lider al grupului infracţional organizat în eliminarea echipei de „alba-neagra” a lui Moldovan Florin Dumitru rezulta şi din convorbirea telefonică din data de 09.01.2009 orele 23:20 dintre inculpatul Dragoman Daniel Valeriu şi inculpatul Rohozneanu Uţu Claudiu, cu referire la faptul că anterior, Moldovan Florin Dumitru a fost sunat de Dani Dragoman, acesta redându-i inculpatului Rohozneanu ceea ce au vorbit cei doi, respectiv faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile (09.01. 2009) nu şi-a protejat băieţii la benzinăria Aratim din zona 300 a mun. Arad:„Rohozneanu Uţu Claudiu: - Da, Danicule!Dragoman Daniel Valeriu: - Salut! Uite, am vorbit cu… băşică acela a’ nostru…Rohozneanu Uţu Claudiu: - Da. Şi? Dragoman Daniel Valeriu: - Şi i-am spus în felu’ următor…zic… mă-nţelegi… zic, bă… azi dimineaţă… zic… bă, de ce nu ţi-ai protejat băieţii azi dimineaţă? Că te ţii mare şi tare. Zic…bă, nu închide, că vreau să vorbesc cu tine!... Că mi-a închis de 20 de ori. Că  l-am sunat până mi-a răspuns. Ştii?”Rohozneanu Uţu Claudiu: - Unde eşti? Hai să ne vedem! (…)”.Totodată inculpatul Fizidean Ioan Vivi în calitate de locotenent şi de „frate mai mic” al inculpatului Rohozneanu Uţu Claudiu a preluat, cu acordul acestuia, organizarea liniei de muncă „alba-neagra” pe zona judeţului Arad, aceasta implicând atragerea martorului Cioran Dumitru şi a învinuitului Niclaus Marius Roland între membrii grupului şi eliminarea celorlalţi care făceau parte din echipa concurentă (Dascălu Ioan, Lehmann Gunther Iosif, Musta Ion Dănuţ, Bustan Sorin), inculpatul Fizidean Ioan Vivi folosindu-se pentru aceasta, de membrii operaţionali duri, deosebit de eficienţi, respectiv inculpaţii Dragoman Constantin Marius, Drăgulescu Daniel Gabriel, Moisa Mihai Darius, Moisa Constantin Florin, Horvat Sorin, Beldiman Constantin, Cadar Marinel, Varga Cristian şi Moldovan Norbert Sebastian, aceştia fiind organizaţi şi coordonaţi în teren de inculpatul Dragoman Daniel Valeriu. (...)Pentru a deţine supremaţia la nivelul municipiului şi judeţului Arad şi dreptul exclusiv de „exploatare a pieţei alba-neagra”, în cursul lunii ianuarie  2009, inculpatul Rohozneanu Uţu Claudiu a organizat şi pus în aplicare planul criminal de eliminare fizică a persoanei devenită „indezirabilă” – partea vătămată Moldovan Florin Dumitru  –,  fapt petrecut în data de 10.01.2009, orele 23.20, pe str. Roşiori din mun. Arad, în faţa blocului 1-2, soldat cu multiple plăgi  înjunghiate penetrante la nivelul capului, toracelui şi membrelor şi care, potrivit criteriologiei medico-legale, au pus în primejdie viaţa victimei. Cu aceeaşi ocazie, i-au aplicat părţii vătămate Pantea Fabian i-au fost aplicate mai multe lovituri cu bâte la nivelul corpului, ce au produs leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale.Anterior datei de 10.01.2009 membrii „de teren” ai grupului infracţional organizat (inculpaţii Dragoman Daniel Valeriu, Moisa Mihai Darius) au început „monitorizarea” părţii vătămate Moldovan Florin Dumitru, locurile şi anturajele pe care acesta le frecventează, intrând în legatură cu mai multe  persoane care o cunoşteau pe partea vătămată (învinuitul Niclaus Marius Roland, Beldiman Constantin zis „Beleaua”, numitul Arvai Adrian) sau căutându-l prin persoane interpuse (declaraţia martorului Szigeti Mozes Csaba şi convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate între acesta şi inculpatul Dragoman Daniel Valeriu).Astfel, din declaraţia martorului Szigeti Mozes Csaba rezultă că în urmă cu aproximativ 3 ani a lucrat ca instructor la sala de sport din incinta Sălii Polivalente din mun. Arad. În acea perioadă i-a cunoscut pe fraţii Dragoman Daniel şi Marius, pe Drăgulescu Daniel, fost Ududec, pe Cadar Marinel  zis „Mani”, iar mai recent din anturajul lor i-a cunoscut pe Fizidean Ioan-Vivi, zis „Fizi” şi pe Moldovan Norbert-Sebastian. Într-o seară de la începutul lunii ianuarie 2009, nu mai reţine data exactă, fiind de serviciu la fast-food-ul „Big-Belli” din P-ţa UTA, la un moment dat a venit Dragoman Daniel, însoţit de încă un bărbat. Daniel l-a chemat la masa la care stăteau şi l-a întrebat dacă vrea să meargă până la Şofronea, i-a spus că trebuie să meargă pe drumul spre ştrand, iar undeva pe partea stângă o să vadă o casă mare cu multe luminiţe de Crăciun aprinse şi să-i spună dacă în faţa acelei case se află parcat un autoturism cu nr. de înmatriculare UFC. Martorul a fost de acord şi după terminarea serviciului, la ora 23.00 a mers cu autoturismul său în localitatea Şofronea, la locuinţa indicată de Dani. Acolo a văzut autoturismul cu numărul UFC parcat în faţa casei după care l-a sunat pe Dani şi i-a spus că a văzut autoturismul parcat, iar el i-a spus că este bine şi să plece acasă. După aproximativ două-trei zile, fiind tot la serviciu, în jurul orelor 20.50 l-a sunat Daniel Dragoman care i-a spus să meargă unde a mai fost. A rămas surprins şi l-a întrebat unde să se ducă, iar el i-a spus că „ştii tu unde, la Beşicos, la Beşic”, adică la Moldovan Florin, iar martorul şi-a dat seama că trebuie să meargă din nou la Şofronea şi probabil nu vroia să spună exact locul ca să nu se audă pe telefon. Totodată, Dani i-a spus să stea la intrarea în localitate şi să observe dacă vine maşina cu numărul UFC. După ce a terminat serviciul, la ora 21.00 a plecat la Şofronea unde a stat la intrarea în localitate aproximativ 30 de minute, când a  fost sunat de Dani şi i-a spus acestuia că s-a instalat, el vorbind despre Ghioroc şi Vladimirescu pentru a nu se înţelege despre ce localitate este vorba. Apoi, la orele 22.08 l-a sunat Dani din nou şi i-a spus să plece de-acolo întrucât l-a găsit pe Moldovan.În acea seară, pe la orele 23.00 a mai avut o convorbire cu Dani care i-a spus că merge la discotecă la Şiria, iar martorul i-a spus că este la localul „Papa Joe” din Arad. Arată faptul că nu a fost plătit de către Dani pentru aceste servicii şi a făcut aceste lucruri din prietenie. Declară că nu ştia atunci  al cui este autoturismul cu numărul UFC. A doua zi, după ce a stat la intrare în Şofronea, a aflat din presă că numitul Moldovan Florin a fost înjunghiat şi şi-a dat seama că acesta era persoana pe care l-a pus Dani să se uite după ea. De la acea dată s-a mai întâlnit cu Dani o singură dată în Discoteca „Space” dar nu a vorbit nimic despre ce s-a întâmplat cu Moldovan. Totuşi, martorul şi-a dat seama că Dani s-ar putea să aibă legătură cu înjunghierea lui Moldovan. (...) Partea vătămată Moldovan Florin Dumitru arată că îl cunoaşte pe inculpatul Rohozneanu Uţu Claudiu de prin luna septembrie 2008, de la sala de sport „GoldGym” din Arad, unde acesta a venit împreună cu inculpatul Datcu Marius zis „Belmondo”, pe  acesta  din  urmă cunoscându-l de mai mulţi ani.Pe inculpatul Fizidean Ioan Vivi zis “Fizi” îl cunoaşte, de asemenea de mai mulţi ani (circa 12 ani) de pe ştrandul „Neptun” din mun .Arad când l-a salvat de la o bătaie, iar de atunci au rămas prieteni.Pe inculpaţii Dragoman Daniel şi Dragoman Marius îi cunoaşte de aproximativ 10 ani, întrucât şi aceştia frecventau sălile de sport şi tot acolo l-a cunoscut şi pe inculpatul Drăgulescu Daniel Gabriel pe care ştia că-l cheamă Ududec. Pe fraţii Moisa zişi „Moldovenii” îi cunoaşte de circa 1 an şi jumătate tot de la sala de sport, dar nu a avut nici un fel de relaţii cu ei. Despre Suciu Viorel Ciprian declară că îl cunoaşte de câţiva ani, tot de la o sală de forţă şi de asemenea a făcut armata cu un verişor de-al său, învinuitul Niclaus Roland, dar nu a avut nici un fel de relaţii cu el.Îl cunoaşte pe inculpatul Beleiu Petru Gheorghe, acesta având mai multe localuri în Arad, dar nu a avut nici o legătură cu el în afară de faptul că se salutau când se întâlneau. Pe inculpaţii Bundea Alexandru,  Kopar  Ioan  Alexandru  şi  Lakatos Laszlo nu îi cunoaşte.În cursul anului 2005 Fizidean Ioan Vivi i-a propus să împrumute o societate din Arad cu o sumă de bani, întrucât patronii societăţii aveau probleme financiare. A mers acasă la Fizidean unde i-a cunoscut pe patronii societăţii „Santo”, cărora le-a dat banii pentru o perioadă de aproximativ 2 luni, iar după expirarea acestui termen s-a judecat cu ei, pierzând procesul. De atunci Fizi i-a propus să meargă împreună cu el şi cu alte persoane să practice jocul „alba-neagra” în Ungaria. Partea vătămată nu a fost de acord cu propunerea lui întrucât în localitatea în care vroia el să meargă erau alte persoane străine care practicau acest joc.Prin luna august-septembrie 2008 a fost contactat de către Fizidean telefonic, s-au întâlnit la restaurantul „Orizont” din cartierul Micălaca şi acesta i-a propus din nou să mearga în Ungaria pentru jocul „alba-neagra” şi au mers împreună la Benzinăria „Aratim” de lângă Sala Polivalentă din mun. Arad, partea vătămată fiind cu un autoturism marca VW Passat. A mers la maşina lui unde Fizidean i-a arătat în portbagaj un pistol mitralieră cu pat de lemn. L-a întrebat dacă nu-i este frică să umble cu arma la el şi acesta i-a spus să meargă să nu fie văzuţi de poliţie. În aceiaşi zi s-a înţeles cu Fizi să meargă  într-o parcare de lângă localitatea Kecskemet din Ungaria pentru a vedea ce posibilităţi există să practice „alba-neagra” acolo, întrucât Fizi l-a asigurat că el garantează acest lucru şi pot să practice jocul dacă oferă suma de 6.000 euro lunar la o persoană de acolo. Partea vătămată a plecat cu maşina lui  împreună cu numitul Dărău Ionel Marin, iar Fizidean a venit însoţit de o femeie brunetă pe care o recunoaşte cu ocazia declaraţiei după fotografia prezentată, aflând cu acea ocazie că se numeşte Simonca Lavinia,  iar  împreună cu ei mai era  un bărbat pe care nu-l cunoaşte.Pe drum, Fizi a întârziat, rămânând în spatele lor, iar după circa două ore a venit şi el în acea parcare, dar nu a mai rezolvat nimic în legatură cu jocul „alba-neagra”. După un timp, de la numitul Şuteu Adrian a auzit că Uţu Rohozneanu le-a propus fraţilor Dragoman să-şi facă ei echipa şi să practice „alba-neagra”, iar pe partea vătămată cu prietenii săi să îi înlăture. În data de 22 decembrie 2008, seara, Moldovan Florin Dumitru a plecat în Italia pentru a petrece Crăciunul şi cunoştea faptul că numiţii Dascălu Ioan, Lehmann Gunther, Pantea Fabian, Karacsony Ciprian şi Guţu Vasile zis „Roşcatu” urmau să plece în acea noapte în Ungaria pentru a practica jocul „alba-neagra”. Aceştia trebuiau să se întâlnească la „Hanul de la Răscruce”, în jurul orelor 01.30. În noaptea de 22/23.12.2008, în jurul orelor 02.00, a primit un mesaj de la Lehmann Gunther, l-a sunat pe numitul Musta Ioan zis „Moşu”, acesta relatându-i faptul că Lehmann şi Dascălu au fost bătuţi în parcarea „Hanului de la Răscruce”, de către fraţii Dragoman, fraţii Moisa şi alte persoane. Lehmann şi cu Dascălu au fost internaţi la Spitalul Judeţean Arad, iar  Dascălu  şi  în  prezent are probleme medicale, suferind a treia intervenţie chirurgicală.După revenirea din Italia în data de 25.12.2008, partea vătămată a fost sunat de finul său, Răchiă Ovidiu, care i-a relatat faptul că inculpatul Uţu Rohozneanu afirmă că partea vătămată îi trimite mesaje de ameninţare şi înjurături, iar Moldovan Florin a luat legătura cu inculpatul Rohozneanu spunându-i că nu a avut niciodată numărul lui şi nu el îi trimite aceste mesaje. De la acea dată, partea vătămată a primit mai multe telefoane de pe numere ascunse în care era ameninţat şi înjurat de un bărbat a cărui voce nu a recunoscut-o, dar era o voce distorsionată, care îi transmitea „că-i dă drumul la sânge”, atât lui cât şi prietenilor lui, iar la câteva zile după revelionul 2008/2009, a fost sunat de inculpatul Daniel Dragoman care i-a spus că  vrea „să facă interval cu el”, au stabilit întâlnirea la restaurantul „Michelangelo” ce aparţine numitului Fluture Vasile Mihai zis „Michele”, unde partea vătămată Moldovan Florin Dumitru se afla în acel moment împreună cu numiţii Răchită Ovidiu, Dărău Ionel, Şuteu Adrian şi Musta Ion Dănuţ, iar Şuteu i-a sfătuit să plece de acolo întrucât Dragoman nu vine singur, ci vine cu mai mulţi şi o să îi taie. După plecarea părţii vătămate acesta a fost sunat de un prieten care i-a spus că nu ştie ce se întâmplă la restaurant întrucât în faţă sunt adunate circa 20 de persoane cu cuţite şi săbii, iar o persoană a intrat în local să vada cine este acolo. Partea vătămată a fost sunată din nou de inculpatul Dragoman  Daniel Valeriu care i-a spus „ai fugit măi ciumegule”, Moldovan replicându-i că a plecat deoarece inculpatul nu a venit să se bată, ci vrea doar să îl taie. În aceeaşi seară, de la numitul Gigi Andor care a fost sunat de numitul Vesa Florin Daniel, partea vătămată a aflat că a fost căutat la sala de forţă a lui Vesa de la Sala Polivalentă de inculpaţii Rohozneanu Uţu Claudiu, Dragoman Daniel Valeriu, Datcu Marius şi alte persoane.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro