Stire

Spitalul Judeţean a folosit timp de un an un sterilizant expirat!

27.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Riscul epidemiologic a fost uriaş. Spitalul a depus plângere penală împotriva firmei care a furnizat sterilizantul şi a dat instrucţiuni de utilizare neconforme.
Medicii de la Spitalul Judeţean au folosit un sterilizant expirat, în cazul intervenţiei la mii de pacienţi. Medicii au respectat instrucţiunile date de firma care le-a livrat produsul. Au folosit substanţa dezinfectantă cu termen de valabilitate depăşit nu o săptămână, nu o lună, ci un an de zile. E ca şi când în loc de sterilizant ar fi folosit apă de ploaie...Unul dintre medicii Spitalului Judeţean a accesat site-ul firmei din Anglia care produce sterilizantul. A citit stipulat foarte clar că substanţa are valabilitate doar 24 de ore.Liviu Chiţu, directorul medical al spitalului, admite că există o discrepanţă între termenul de valabilitate al sterilizantului pe care îl dădea firma producătoare şi cel pe care îl indica firma care l-a livrat şi care spunea că se poate folosi 48 de ore. Managerul Bogdan Totolici spune că nu doar termenul era diferit ci şi utilizările: 20 conform firmei producătoare şi nu nelimitat, cum s-a spus.PERA SAFE este un sterilizator la rece, folosit pentru operaţiile endoscopice sau laparoscopice, în cazul cărora aparatura nu poate fi sterilizată la cald. Medicii chirurgi arădeni s-au luat cu mâinile de cap când au auzit că, un an de zile, au efectuat manevre chirurgicale dificile cu o aparatură nesterilizată. Bogdan Totolici, care este medic chirurg, spune că asta înseamnă risc de contaminare: dacă un pacient are hepatita B, boala se transmite celui căruia i se face manevra cu un aparat nesteril. Liviu Chiţu completează că un sterilizator cu termen de valabilitate expirat nu mai are nici un efect.Conducerea Spitalului Judeţean a depus o plângere la poliţie împortiva firmei din Cluj care a furnizat substanţa sterilizantă iar DSP Arad a început o anchetă.Cristiana Cioroboiu, inspector epidemiolog, apreciază că dacă, spre exemplu, unui pacient cu hepatita B i s-a făcut o interevenţie nesterilă, alţi 20 de pacienţi se pot îmbolnăvi de la el!Spitalul Judeţean este hotărât să dea în judecată firma furnizoare şi să ceară daune serioase. Medicii cred că pacienţii vor asalta acum spitalul pentru a cere explicaţii. 

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro