Stire

Patru candidaţi pe secţia de votare pentru funcţiile de preşedinte sau locţiitor

30.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Personalul din Prefectură a finalizat prelucrarea datelor din dosarele depuse de persoanele care doresc să activeze într-una din funcţiile de preşedinte sau locţiitor în secţiile de votare organizate cu prilejul alegerilor prezidenţiale şi a referendumului iniţiat de preşedintele Băsescu. Astfel, numărul celor care s-au înscris pentru a ocupa una dintre cele două funcţii într-o secţie de votare de judeţul Arad este de 2178.  Numărul total al secţiilor de votare amenajate în judeţul Arad este de 508, inclusiv cele speciale. Rezultă o medie de aproximativ patru candidaţi pentru fiecare secţie de votare. Cei 2178 înscrişi pentru un post de preşedinte sau locţiitor în secţiile de votare vor fi repartizaţi pe secţii de către cei din Prefectură, în funcţie de anumite criterii precum opţiunea personală sau domiciliul apropiat de adresa secţiei de votare. Până în 12 noiembrie va trebui să aibă loc tragerea la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor din secţiile de votare, la o dată ce va fi comunicată de preşedintele Tribunalului Arad, Ştefan Lucaciuc. Tot preşedintele Tribunalului va fi şi cel care îi va extrage pe “norocoşii” care vor “câştiga” unul dintre cele 1016 locuri disponibile (jumătate de preşedinte, jumătate de locţiitor). Preşedinţii şi locţiitorii din secţiile de votare nu trebuie să fie afiliaţi politic, majoritatea având profesii juridice.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro