Stire

Miză mare la Recaş: ACU poate trece pe locul ?nt?i!

30.10.2009 ⋅ 0 comentarii

ACU Arad se află poate în faţa celui mai important joc din actuala ediţie de campionat. Gruparea din Aradul Nou se deplasează la Recaş, pentru a se lupta cu liderul serie 5 din Liga a III-a. Miza este una foarte importantă pentru studenţii de la „Goldiş”. În cazul în care va reuşi să intre în posesia celor trei puncte puse în joc, ACU va urca pe prima poziţie din clasament. „Va fi un test de maturitate pentru noi. Le-am spus toată săptămâna fotbaliştilor că acum este momentul să arate că au pretenţii de Liga a II-a. Suntem pregătiţi să prestăm un joc bun şi să obţinem un rezultat pozitiv. Am vorbit cu fotbaliştii şi toţi mi-au spus că vor să promoveze din nou în eşalonul doi. Este acum o şansă mare să trecem pe locul întâi şi să ne menţinem acolo”, a declarat Costel Bogoşel, antrenor care nu se declară prea optimist în legătură cu şansele echipei de-a promova, având în vedere metodele prin care câştigă unele echipe în Liga a III-a. „Va fi foarte greu să promovăm, dar nu imposibil”, a concluzionat tehnicianul de la ACU. În vederea partidei de la Recaş, Bogoşel nu poate conta pe serviciile lui Onu, Roşca şi Aldea. Primul are piciorul în gips, cel de-al doilea pare decis să se ocupe doar de problemele organizatorice, iar ce de-al treilea a contactat o gripă. În aceste condiţii, echipa de start ar putea fi următoarea:Păşcălău - Negrita, Miculescu, Nicolau, Lupu, Bârsan, Olteanu, Petrache, Chiş, Găldeanu, Bota. „Recaşul nu poate fi o echipă slabă. Mai ai noroc un meci sau două, dar ei sunt de multe etape acolo în faţă. Ne aşteaptă un meci greu acolo”, a concluzionat Costel Bogoşel. Partida, programată vineri, de la ora 15:00, va fi arbitrată de o brigadă formată din Cosmin Corocan (Reşiţa), ajutat la cele două linii de Cristian Radu (Anina) şi Caius Drula (Drobeta Turnu Severin). Observatori din partea FRF au fost delegaţi Grigore Macavei (Deva) şi Gheorghe Bologan (Oradea).
Aslău: „Ne-am retras”Echipa arădeanului Mircea Aslău s-a retras oficial din Liga a III-a. Viitorul Sânandrei a rezistat doar jumătate de tur, după care a anunţat FRF că nu mai poate continua. „Fără bani nu se poate face fotbal. Am anunţat FRF, iar joi am primit toate actele jucătorilor şi contractul meu. În continuare voi mai rămâne la Sânandrei pentru a mă ocupa de o grupă de juniori. Voi vedea dacă din iarnă voi avea oferte de a antrena din nou în Liga a III-a”, a declarat Mircea Aslău. Viitorul Sânandrei este a doua grupare din seria 5 a Ligii a III-a care s-a retras din campionat.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro