Stire

Sindicaliştii au decis: fără grevă generală dar cu posibilitatea ne?ncheierii situaţiei şcolare a elevilor, pe semestrul I

30.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Sindicaliştii din învăţământ au suspendat greva generală pe termen nelimitat din cauza situaţiei politice instabile. Totuşi profesorii vor continua să nu treacă notele în catalog, ci doar pe caiet, nefiind exclusă posibilitatea neîncheierii situaţiei pe primul semestru al anului şcolar.
Ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, s-a hotărât suspendarea grevei generale pe termen nelimitat din educaţie, considerându-se că, în acest moment, contextul politic instabil nu permite dialogul social cu instituţiile statului.„Împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai sindicatelor judeţene, am discutat posibilitatea intrării în grevă generală, pe termen nelimitat, începând cu data de 16 noiembrie. Am ajuns însă, la concluzia că, în conjunctura actuală, fără prim-ministru, fără  guvern în funcţie, eventual cu un posibil guvern interimar incapabil să ia decizii importante, nu avem cu cine negocia, pe cine să sensibilizăm  asupra nemulţumirilor noastre. Astfel, s-a ajuns la concluzia că momentul intrării în grevă este inoportun şi s-a votat suspendarea acestei acţiuni sindicale”, ne informează Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământul Arădean.Sindicaliştii au hotărât şi continuarea acţiunii de neintroducere a notelor în cataloagele şcolare, existând perspectiva de a nu fi încheiată situaţia şcolară pe semestrul I al anului şcolar 2009 – 2010. „În perioada următoare nu sunt excluse şi alte forme de protest sindical, dacă acestea se impun şi vor fi considerate oportune de către membrii noştri de sindicat”, mai spune Ieneşescu.Sindicatele afirmă că educaţia este un bun public pentru întreaga societate românească şi ar trebui să fie mai presus de luptele politice şi conjuncturale –  „Viitorul naţiunii nu se negociază, iar cei investiţi cu autoritate au obligaţia să elaboreze şi să implementeze cele mai avantajoase programe şi proiecte şcolare.”

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro