Stire

Ministerul face ultimele exproprieri pentru centura ?n regim de autostradă

31.10.2009 ⋅ 0 comentarii

Guvernul Boc II a emis zilele trecute o hotărâre de Guvern prin care urmează a fi expropriate terenurile de pe traseul centurii ocolitoare a Aradului care nu au fost cuprinse în precedenta hotărâre de Guvern. Conform notei de fundamentare a hotărârii de Guvern, va mai fi expropriată o suprafaţă de 142.044 metri pătraţi, la o valoare totală de 44.632 mii lei. Diferenţa dintre cele două hotărâri de Guvern este că ultima nu mai specifică nominal persoanele (proprietarii de terenuri) care urmează a fi despăgubiţi. Numărul loturilor de teren estimate a fi expropriate este de 46, „însă acest număr va putea suferi modificări ca urmare a faptului că imobilele în cauză se află în circuitul civil iar proprietarii loturilor pot efectua dezlipiri sau alipiri ale lor, operaţiuni de natură a modifica numărul lor. Cum însă proiectul de hotărâre de Guvern pentru care s-a întocmit prezenta notă de fundamentare nu va avea o anexă în care să fie menţionate imobilele rămase de expropriat (cf. art II din legea 184/2008), în viitor nu va mai fi necesară promovarea unui alt act normativ pentru exproprierea imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică Varianta de ocolire a municipiului Arad”, se arată în nota de fundamentare a noii hotărâri de Guvern. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, explică noua hotărâre luată de Guvernul Boc II, spunând că în ea „sunt cuprinse toate terenurile. Nu s-a mai dat nominal, pentru fiecare persoană cuprinsă în anexă. Au rămas nişte goluri care nu erau prinse în hotărârea iniţială şi atunci s-a dat noua hotărâre pentru toate terenurile ce mai trebuiesc expropriate, nenominal”, a explicat arădeanul Eusebiu Pistru. În privinţa terenului din zona Staţiunii de Cercetare Bovine, subiect tratat în numerele trecute ale ziarului nostru, secretarul de stat Pistru a spus că totul rămâne aşa cum am anunţat: „acolo se va face o bretea de acces pe autostradă iar când se va face drumul rapid Arad-Oradea, facem şi intersecţia”. Reamintim că pe terenul în cauză trebuia amenajată o intersecţie între drumul de acces spre autostradă, DN7 şi drumul rapid Arad-Oradea. „Foarte bine dacă terenul nu mai este în litigiu. Când se va face intersecţia îl vom expropria”, a conchis Eusebiu Pistru.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro