Stire

Arme de v?nătoare şi cartuşe lăsate la ?nt?mplare sub pat şi ?n bucătărie

04.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Doi vânători au fost sancţionaţi după ce în urma unui control s-a depistat că-şi ţineau armele încărcate la întâmplare sub pat şi în bucătărie.   Poliţiştii Serviciului Arme şi Substanţe Periculoase au organizat o acţiune în cadrul căreia  au fost efectuate mai multe controale la deţinătorii legali de arme şi muniţii din judeţul Arad, în urma cărora armele de vânătoare a doi vânători din Cil şi  Agrişu Mic  au fost găsite neasigurate - contrar prevederilor legii. La unul dintre vânători, poliţiştii au găsit arma de vânătoare sub pat, iar ambele ţevi erau încărcate cu cartuşe, iar la al doilea, arma a fost găsită în bucătărie, iar cartuşele se aflau împrăştiate prin sertarele unui dulap aflat în bucătărie. Asta, deşi prevederile legale stipulează că armele persoanelor care au permise de port-armă trebuie deţinute la domiciliu sau reşedinţă,  în dulapuri metalice, special amenajate, care sunt asigurate cu cel puţin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. De asemenea, dulapurile trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite care să fie asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere pentru păstrarea muniţiei separat de arme, a închizătoarelor aparţinând carabinelor şi, după caz, a piesei a treia la arme letale lungi cu ţevi basculante. Armele letale lungi cu sistem de funcţionare semiautomat se păstrează numai asigurate cu dispozitiv special destinat pentru blocarea trăgaciului, iar lada metalică trebuie fixată în perete sau podea. Vânătorii ale căror arme au fost găsite deţinute în condiţii ilegale au fost amendaţi urmând să li se suspende dreptul de deţinere, port şi folosire de arme şi muniţii letale pe o perioadă de 6 luni. Este al doilea caz cu arme ţinute necorespunzător înregistrat în ultima lună. În urmă cu câteva săptămâni, oamenii legii au depistat armele mai multor vânători lăsate în autoturisme, în timp ce aceştia se aflau într-un bar din Dorobanţi.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro