Stire

Asfalt cu baltă la Podgoria

06.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Asociaţiei „Pro Urbe Arad” ne semnalează o problemă legată de lucrările la carosabil în zona „Podgoria”, lucrări care s-au încheiat recent şi care prezintă deja hibe inadmisibile. Luni bune de zile s-a lucrat în această zonă, în cadrul proiectului BERD, depăşind câteva termene de finalizare.„Iată un exemplu care ilustrează un alt lucru de mântuială: asfalt cu baltă”, remarcă cititorul nostru fidel, Bujor Buda.  „Plouă abundent, ploaie de toamnă. Podgoria a fost, har Domnului, dată-n folosinţă. La momentul acela nu ploua. Ce denivelări au apărut, ce scurgeri... lipsă. Ce baltă în care calcă gipanele şi stropesc pietonii. Se vede că drumarii nu ştiu folosi nivela cu apă, anticul instrument de stabilit orizontalitatea. Poate că au instrumentul, dar nu ştiu să aşeze bula între repere. Şi cum apa ştie alege, groapa şi gaura, iată Balta de la Podgoria, executată fără investiţii suplimentare”, scrie preşedintele Pro Urbe.Din păcate, nu este un caz singular. Noile lucrări la infrastructură tind să prezinte disfuncţionalităţi, aşa cum se întâmplă şi pe platoul primăriei, unde doamnele riscă să-şi piardă pantofii ale căror tocuri se afundă în spaţiile dintre bucăţile de piatră cubică.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro