Stire

Marius Răchită: ?Sunt convins că mărturiile ?n cazul Trifa au fost fabricate de membri ai clanului Rohozneanu?

06.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită, arestaţi preventiv în cazul Trifa, se află în continuare la Bucureşti. Deşi au depus recursuri de mai multe ori, contestând deciziile instanţei, atât în acest caz, cât şi pentru condamnarea la doi ani de închisoare cu executare pentru pentru ultraj împotriva bunelor moravuri în alt dosar,  acestea au fost respinse. De asemenea, Florin Moldovan nu a fost prezentat încă în faţa instanţei arădene pentru a fi audiat ca parte vătămată în dosarul „Clanului Împăratul”.  Între timp fratele lui Ovidiu Răchită îl apără pe acesta, considerându-l nevinovat şi spunând pentru a doua oară într-o scrisoare deschisă că toate declaraţiile care crede că au stat la baza arestării celor doi în cazul Trifa au fost fabricate de membri ai clanului lui Uţu Rohozneanu, în speranţa înjumătăţirii propriilor pedepse. Acesta spune că: „împotriva fratelui meu şi a lui Florin Moldovan au fost date şase declaraţii a căror autori sunt cu identitate protejată, fără însă a exista nici o probă concretă din care să reiasă cu ei doi ar fi avut vreo legătura cu moartea lui Traian Trifa. Deşi rămaşi sub anonimat, sunt convins că cei care au “fabricat” acele mărturii sunt câţiva membri din clanul Rohozneanu. Am auzit că denunţurile acestora, făcute pentru a-şi salva pielea, nu au dat roadele care se aşteptau, ba mai mult, aceştia ar fi primit răspuns de la Bucureşti, cum că târgul a căzut. Ceea ce înseamnă că jocul pe care l-au făcut nu le va aduce nici un câştig. Încercând să scoată adevărul la iveală, fratele meu, Ovidiu Răchită, a făcut plângeri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, atât pe numele celor aflaţi în arest din dosarul Rohozneanu, cât şi pe numele unora care au dat declaraţii mincinoase împotriva lui, şi s-au folosit de acest lucru pentru a-şi obţine libertatea. Pe lângă asta, Ovidiu a făcut plângeri şi împotriva anchetatorilor arădeni, care i-au ajutat pe martori cu indicii din dosarul Trifa şi care au regizat filmul crimei, găsind apoi nişte marionete care să fie dispuse să depună mărturii pentru ca totul să prindă viaţă. Ciudat este că mulţi dintre martorii respectivi, care susţin că fratele meu şi Moldovan le-ar fi povestit cum l-au aranjat pe Trifa, la vremea respectivă nici nu se aflau în ţară, fiind încarceraţi în străinătate, iar ceilalţi nu aveau nici un fel de tangenţă cu Ovidiu sau Florin. Se spunea la un moment-dat că s-ar fi găsit urme de sânge în maşina lui Ovidiu pe care o avea la vremea respectivă şi care, de atunci şi până în prezent, când s-au luat probele, a schimbat cel puţin trei proprietari. După cum am fost informat de avocatul meu şi după cum mă şi aşteptam, acele pete de sânge nu aparţin victimei.  O să mă folosesc de toate căile legale pentru a demonstra nevinovăţia fratelui meu, atât în ţară, cât şi în străinătate.”

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro