Stire

E vremea reabilitării pentru Naţional Sebiş!

06.11.2009 ⋅ 0 comentarii

În plin scandal iscat de decizia conducerii de a-l suspenda din funcţia de antrenor pe Mihai Petcuţ, Naţional Sebiş are de înfruntat astăzi pe Retezatul Haţeg, cea mai modestă grupare din seria 5 a Ligii a III-a. Pentru antrenorul reconfirmat în funcţie la presiunea jucătorilor, partida cu Haţegul este un bun prilej de-a arăta că merită să rămână în fruntea echipei şi că perioada neagră s-a încheiat. Intrat în silenzio stampa încă de la începutul săptămânii, pentru a nu provoca interpretări, Petcuţ nu va putea conta la acest joc pe căpitanul de echipă, Adi Lengyel. Fotbalistul care şi-a manifestat ataşamentul faţă de antrenor, spunând că mai bine îşi reziliează contractul, decât să fie pregătit în această perioadă de altcineva, a primit în partida cu Gloria un al patrulea cartonaş galben şi va trebui să privească întâlnirea cu Haţegul din tribună. La fel o va face şi Huţanu, eliminat în runda precedentă. „Nu ştiu de ce am fost eliminat. Este o greşeală mare a arbitrului”, a spus Huţanu, imediat după meci. Cum conducerea clubului s-a pronunţat că Petcuţ nu alcătuieşte cea mai bună formulă de echipă, este de aşteptat ca la acest meci să fie trimişi în teren, încă din primul minut, şi alţi fotbalişti care au evoluat mai puţin. Cert este că brazilianul titularizat în partida cu Gloria nu intră în calcule, deoarece şi-a cam arătat limitele în confruntarea precedentă. În aceste condiţii, formula de start ar putea fi următoarea: Şoltez - Eşanu, Lung, Gligor, Rada, Ignea, Al. Pavel, Militaru, Georgiu, Al. Mihai, Fl. Pavel.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro