Stire

Banii de la FMI nu mai vin anul acesta!

07.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Comisia Europeană ar putea aproba în decembrie eliberarea următoarei tranşe pentru România, de un miliard de euro, însă banii vor fi viraţi în 2010, pentru că UE trebuie să îi atragă de pe piaţă, a declarat şeful misiunii de evaluare a CE, Elena Flores. Oficialul FMI a declarat anterior că executivul UE va acorda următoarea tranşă imediat ce incertitudinile politice se vor încheia şi va exista un buget pe 2010 Comisia Europeană urma să acorde României în luna decembrie a doua tranşă, în valoare de un miliarde de euro, din împrumutul de 5 miliarde de euro stabilit în cadrul aranjamentului financiar convenit cu FMI şi instituţile financiare internaţionale, în valoare totală de 19,5 miliarde euro. Mai mulţi oficiali au declarat tranşa de la CE nu va fi disponibilă în acest an, invocând procedurile tehnice mai complicate de la nivelul forului european.Preşedintele Traian Băsescu a dat şi asigurări că pensiile şi salariile vor fi plătite, chiar dacă vor fi făcute împrumuri pe piaţa internă, cu dobânzi mai mari. Dobânzile pe care guvernul le plăteşte pentru împrumuturile de piaţă sunt mai scumpe decât cele plătite la UE.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro