Stire

Poliţia, chemată să impună carantina pentru 17 familii arădene!

07.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Situaţia gripei noi în judeţul Arad se complică. Numărul cazurilor de contaminare cu virusul AN1H1şi a suspecţilor creşte de la o zi la alta, cursurile în unele unităţi de învăţământ se suspendă, iar personalul medical este nevoit să apeleze la poliţie în cazul unora dintre pacienţi pentru a-i convinge să stea la izolator. Până ieri 41 de arădeni au fost diagnosticaţi cu gripă nouă, în cursul zilei de vineri fiind confirmate cele mai recente cinci cazuri. După ce la Colegiul Naţional Moise Nicoară cursurile au fost suspendate în întreaga unitate de învăţământ pentru o săptămână, începând de ieri au fost sistate cursurile şi în cazul a două clase a IX-a A şi a IX-a B de la Liceul A. M. Guttenbrunn, după depistarea unui caz de gripă în fiecare dintre ele. Patru persoane, doi elevi, un copil de 5 ani şi un adult a căror analize au confirmat prezenţa virusului se află internate în spital, restul persoanelor diagnosticate primind tratament antiviral acasă. Formele de boală sunt uşoare şi medii însă a fost confirmat un caz asimptomatic, ceea ce arată că putem fi infectaţi fără a avea simptomatologie, fiind în acelaşi timp contagioşi pentru anturajul receptiv. Cu toate că gripa nouă a creat panică în rândul cetăţenilor, o parte din persoanele care au luat contact cu pacienţi contaminaţi nu vor să se supună protocolului, reprezentanţii DSP Arad fiind nevoiţi să apeleze la ajutorul poliţiei. Dana Negru, director adjunct în cadrul DSP Arad declară că „deoarece o parte a membrilor de familie a cazurilor pozitive AH1N1 nu se supun carantinei (în sensul izolării voluntare la domiciliu, în stare de sănătate, cu certificat de concediu medical eliberat de către medicul de familie cu cod 07 CARANTINĂ, conform Regulamentului Sanitar Internaţional 2005, anexele 1 şi 2 la HG nr.758/2009, MO 599 bis), a fost solicitat ajutorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.” Astfel că în conformitate cu legea poliţiştii au trimis avertismente scrise persoanelor respective care dacă nu se supun recomandărilor medicilor riscă să se aleagă cu dosar penal. (AMC) 
Unii părinţi refuză să îşi mai trimită copiii la şcoalăDatorită numărului mare de elevi depistaţi cu gripa nouă, părinţii sunt înspăimântaţi de posibilitatea îmbolnăvirii copiilor lor, unii dintre ei hotărându-se să nu îi mai trimită la şcoală. Zilnic, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad trebuie să transmită la Bucureşti o statistică cu numărul absenţilor din şcoli şi grădiniţe. Conform celor declarate de Mirela Aldescu, inspector şcolar general, în unele şcoli procentul absenteismului este de aproximativ 60% iar în altele sub 10%. Cei mai mulţi absenţi sunt din clasele liceale, aceştia fie au intrat în contact cu elevi care au gripă nouă fie se tem să nu se infesteze cu acest virus. „Zilnic realizăm o statistică privind numărul absenţilor în şcoli şi grădiniţe. Elevii din ciclul primar şi preşcolarii au avut vacanţă în această săptămână. Bineînţeles că în cazul Grădiniţelor cu Program Prelungit părinţii au putut să îşi trimită în continuare copiii dar numărul celor prezenţi este mai mic. În cazul acestora nu putem trage concluzia că motivul absentării este gripa nouă şi nu simplul motiv că sunt în vacanţă”, spune Mirela Aldescu. Colegiul Naţional „Moise Nicoară” a fost închis din cauza numărului mare de elevi depistaţi cu gripă porcină, iar la Liceul German au fost depistate câteva cazuri, orele de la clasele respective fiind sistate. Inspectorul general ne-a mai explicat că unii copii sunt trimişi acasă dacă dau cele mai mici semne de răceală iar apoi după rezultatele analizelor se constată că aceştia nu au gripă nouă.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro