Stire

Au ?nceput problemele pentru trupa lui Diamantakos: Sepsi BC - ICIM Arad 85-55

09.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Dezastru de proporţii pentru BC ICIM la Sfântu Gheorghe! Echipa (ne)pregătită de Ioannis Diamantakos a suferit o înfrângere ruşinoasă, 85-55 (25-7, 20-18, 22-13, 18-17), în faţa celor de la „Sepsi”. Diferenţa de 30 de puncte fiind grăitoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat între cele două panouri. Cu toate că o avea la dispoziţie şi pe americanca Graham, antrenorul grec a preferat să înceapă jocul cu următorul cinci: Prassa, Orosz, Milianovic, Savic, Meszaros. Începutul a fost dădător de speranţe, după ce ICIM a condus cu 6-0, dar a urmat un adevărat asediu al fetelor de la LMK, şi până la dezastrul final nu a fost decât o chestiune de... patru reprize. Să mai spunem că principala marcatoare a gazdelor a fost Eldiko Vass, cu 27 de puncte, fiind urmată de Diaconu, cu 24 de puncte. Pentru ICIM, cele mai multe puncte au fost înscrise de noua achiziţie, americanca Graham (15). Celelalte puncte au fost marcate de Savic 14, Milianovic 13, Urban 5, Prassa 5, Kine 2, Meszaros 1. Astfel, în clasament conduce LMK Sfântu Gheorghe, cu un punctaj maxim, urmată de CSM Satu Mare şi ICIM. Pentru gruparea arădeană va urma marţi, începând cu ora 17.30, jocul cu Timişoara, urmând ca joi să debuteze în EuroCup, în deplasare, cu Apollon Kalamaria. La finalul săptămânii, duminică, ICIM-ul se va deplasa la Oradea, pentru un nou joc de campionat.

Sursa: Observator.info

Autor: Daniel Berar ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro