Daniel Albu 

Eram în Consiliul de administraţie al ziarului „Adevărul”, actualul „Jurnal arădean”, şi, adeseori, auzeam relatări cu privire la Daniel Albu, pe atunci ziarist la secţia politică, condusă de un remarcabil ziarist care este Ioan Iercan. Tânărul Daniel Albu a avut şansa să se formeze sub oblăduirea unui profesionist. A avut şansa să asimileze lecturi fundamentale pentru „construcţia” sa interioară, intelectuală, dar a probat rudimente de cultură şi rudimente în planul asimilării corecte a limbii române. A avut şansa să facă studii temeinice dar a preferat „apele” călduţe ale hei-rup-ismului academic. Când s-a vândut ziarul „Adevărul”şi, deci, nu mai eram în Consiliul de administraţie, cel dintâi care m-a interpelat, spre stupefacţia mea, a fost Daniel Albu. Interpelarea era în legătură cu posibila mea intrare într-un partid, pe care l-am dezavuat public dintotdeauna. Am crezut că a fost un accident şi nici nu-mi trecea prin cap că era un articol, probabil, comandat şi plătit cu câţiva „arginţi” de către liderul de atunci al partidului naţionalist, lider trecut, între timp, cu bani cu tot, la un partid de dreapta. Mărturisesc că am început să fiu atentă la demersurile jurnalistice ale lui Daniel Albu. Şi nu am fost surprinsă când dl. Dorel Zăvoianu mi-a spus că în redacţia ziarului se discută că Daniel Albu solicită bani de la şefii partidelor politice. Şi nu am fost surprinsă nici când dl. Dimitrie Muscă îmi povestea cu umor că Daniel Albu îi arăta lunar fluturaşul cu câştigul neîndestulător de la ziar şi că, generos fiind din fire, ajutându-i când era preşedinte de partid dar ajutându-i şi astăzi pe cei aflaţi în dificultate, îl sprijinea şi pe dl. Daniel Albu. Dar asta nu a însemnat loialitate din partea acestuia ci dimpotrivă, împreună cu un aspirant la funcţia de preşedinte al PSD, Daniel Albu s-a dus la Bucureşti susţinând înaintea conducerii naţionale a partidului că dl. Dimitrie Muscă nu este nici pe departe ce ar trebui să fie un lider de partid. Desigur, dl. Muscă, un om serios şi de caracter, s-a retras singur din „jungla” politică, relatându-mi acum, sine ira et studio, despre unul din mercenarii din presă care este Daniel Albu. Când l-am redescoperit pe mercenar drept susţinător al cultului adventist, m-am bucurat pentru el, gândind că şi-a propus o cotitură morală, mai ales că afişa evlavie, modestie, pioşenie chiar. Dar apropierea de cultul adventist care putea să-i fie benefică, nu a durat prea mult, având probabil temeiuri pe plan financiar. Şi după puţină vreme, Daniel Albu a devenit consilier de presă al rectorului Aurel Ardelean. La o Conferinţă de presă, însoţindu-şi şeful, şi-a permis să-l interpeleze pe premierul Boc, întrebându-l băţos, cum se face că Universitatea „Aurel Vlaicu” primeşte multe fonduri de la Minister, cu toate că este o instituţie de zero puncte, în timp ce o mare universitate care este UVVG, nu primeşte fonduri de la guvern. Premierul Boc i-a dat public un răspuns înţelept şi anume că „punctele nu le atribuie nici el şi nici măcar premierul”. Precum bine se ştie, există o unică Agenţie de evaluare a calităţii în învăţământul superior (ARACIS), care i-a atribuit universităţii noastre calificativul „grad ridicat de încredere, fără condiţionări şi în mod definitiv”. Dar, Daniel Albu trebuie să-şi justifice „activitatea” de consilier de presă şi, drept consecinţă, se grăbeşte probabil, să posteze printre cei dintâi, mizerii şi calomnii la adresa noastră, sau să elaboreze câte un Comunicat de presă din partea aşa zisei „Ligii pentru egalitate de şanse…” (Comunicat scris mult prea bine, să bănuim că l-a elaborat singur; ziarista Dora Muntean de la „Flacăra Roşie” ne-a mărturisit că a primit Comunicatul în discuţie de pe mail-ul acestuia), ba chiar să scrie articole demolatoare, el, posesorul unor rudimente de cultură şi al unor precare studii academice. Mă întreb, până când un Daniel Albu va avea o oarecare vizibilitate în presa arădeană. Astăzi, este un nume asociat scrisului la comandă. Mâine, va avea viitor? Îşi va găsi, oare, iertarea revenind la Dumnezeu şi la cultul adventist pe care vremelnic l-a slujit, sau, poate, se va acoperi de invectivele pe care ziaristul din perioada interbelică, Nicolae Roşu, de la revista „Gândirea”, le-a dobândit pentru totdeauna. Calomnie prin presă şi bani. Bani şi calomnie prin presă. Până când ?

Sursa: Observator.info