Stire

Fiscul controlează persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobiliare, ?n vederea recuperării TVA

10.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Persoanele fizice care realizează tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA
Din analiza informaţiilor existente în baza de date a Administraţiilor Finanţelor Publice, depusă de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, a rezultat că în perioada 2006 - 2008 au fost derulate de către persoanele fizice numeroase tranzacţii imobiliare care depăşesc plafonul de 35.000 de euro, de la care se datorează TVA. Astfel, s-a efectuat o primă selecţie a contribuabililor pe baza unor criterii obiective (depăşirea plafonului de scutire de 35.000 euro, valoarea tranzacţiilor şi efectuarea a mai mult de 5 tranzacţii într-un an), fiind identificate 67 de persoane fizice care se încadrează în aceste condiţii.“Au fost derulate 22 de controale iar în cursul lunii noiembrie trei persoane fizice vor fi supuse inspecţiei fiscale. Sunt cazuri în care o persoană fizică a vândut 24 sau 52 de apartamente, situaţie în care se estimează că obligaţiile de plată privind TVA depăşesc 360.000 de euro”, spune Călin Arusti, purtător de cuvânt al Finanţelor Publice Arad.Acţiunile de inspecţie fiscală la persoanele fizice selectate şi verificările efectuate au ca principale obiective atât sancţionarea, cât şi recuperarea la bugetul statului a sumelor datorate, dar mai ales conştientizarea tuturor persoanelor cu astfel de activităţi asupra necesităţii conformării voluntare.“În acest sens, precizăm că amânarea şi prelungirea perioadei de neînregistrare  şi de plată la bugetul statului a sumelor datorate cu titlul de TVA, atrag după sine obligaţia persoanelor în cauză la plata unor majorări de întârziere (0,1% pe zi) care pot depăşi sau chiar multiplica debitele datorate”, mai spune Călin Arusti.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro