În doar două săptămâni, toamna şi-a desfăşurat artileria de ploi, vânt, frig sau vreme molcomă - arătând că are puterea necesară  de a alunga în zile puţine lunile de soare şi înalte călduri. Cerul şi-a pierdut lumina, îmbolnăvit de griul tern şi ostil. Piaţa Catedralei ce încă respira a verdeaţă, şi-a restrâns oferta – în timp ce bogatele crizanteme au pierit odată cu ziua morţilor... Ce mai găseşti, atunci, în piaţa de noiembrie?!
Nu trece regina legumelor, varza de SocodorZiua de ieri – o zi cu ploi grăbite şi reci a lăsat multe mese goale, pline de apă... Singura ofertă mai serioasă a fost varza – clădită în două movile încă de acum o săptămână, de când proprietara socodoreancă o tot lungeşte cu vânzarea. Femeia e roşie în obraji şi vizibil indispusă. Stă aici de mai mult de o săptămână cu varza asta şi nu mai scapă de ea. Se aşează pe o ladă şi priveşte abătută spre tona de căpăţâni, altădată plină de succes la vânzare, acum, plouată la grămadă. „Cu cât daţi kilu’? – întreabă o gospodină înfrigurată, oprindu-se incert în faţa verzelor ude. „Cu un leu cin’zeci ( nu lasă din preţ nicicum)– vine răspunsul sec. Gospodina priveşte faţa femeii supărate şi cere oarecum, timid: „Puteţi să-mi daţi şi mie numai o varză că vreau să fac o ciorbă ?!” Socodoreanca se ridică a lehamite, nu spune nimic, dar i se pare ridicol şi umilitor să stea aici pe vremea asta în care e de stat în casă, la căldură – şi să vândă câte o varză, chiar dacă pe piaţă nimeni nu se poate lăuda cu o marfă ca a ei...Cartofii stau în saci, iar ceapa în lădiţeCartofii stau întunecaţi în sacii de plasă, fără nicio căutare, ceapa, la fel. Un bărbat încruntat, cu pelerină de ploaie, pufăie plictisit. A adus câţiva saci de 10 kg, cu un leu kilogramul de cartofi albi sau roşii. Îl întreb dacă a vândut ceva. „Am dat un sac şi atât de azi dimineaţă! Mai bine îi scot din saci şi îi vând aşa – că omul nu se-ndură să dea 10 lei pe sac... I se pare mult! Ce să-i faci dacă n-are lumea bani?! Iar eu pierd timpul pe-aici şi mi-e frig ca naiba de la ploaia asta. Dacă tot aşa merge piaţa, nu mai vin. Îi vând eu cumva, c-am mai mers din casă în casă cu căruţa de cartofi şi ne-am târguit!” Îmi rotesc privirea spre celelalte mese: ardeii Kapia, atât cât au mai rămas – aşteaptă cumpărători la 3-4 lei kilogramul. Mici grămăjoare de roşii, ici-colo - stau ferite de ploaie prin pungi. Conopidele se aduc mici – bune pentru murături şi ciorbe. Alea mari nu  se merită să le aduci că rămâi cu ele – dă din mână o nană bine blindată cu fâşuri şi două glugi. A apărut şi mustul la peturi doi litri şi ţuica trăznitoare de prune. Încă nimic... Poate numai de sărbători.  
„Florile merg mai bine decât varza, ceapa şi cartofii!”Şomează din plin şi vânzătorii de fructe exotice, deşi toate au mai dat jos ceva din preţ. Lămâile de la 7 -7,5 lei kg au scăzut la 5-6 lei/kg, bananele se menţin între 4,2 – 5,5 lei kg, prunele mari, strugurii extra ajung până la 5-6 lei/kg, perele – 4,5 lei/kg iar pepenii în folie urcă până spre 8-9 lei /kg. În acelaşi stand-by melancolic stau grămezile de sfeclă, nuci (miez), gulii, ridichi, fasole uscată. Roşiile se menţin la preţ – 2,5 -3 lei kg, zarzavaturile nu mai scad sub 2 lei/legătura, în timp ce legăturile de mărar, pătrunjel,  ţelină bat de la 0,5 lei-1 leu legătura. Singurele fructe permisibile la buzunar au rămas tot merele noastre româneşti, ionatane  - 1,5 sau 2 lei /kg. Frumoase, roşii, zemoase, dulci. La mesele goale doi bărbaţi aduc zilnic cărţi de vânzare. Cam aceleaşi – şi prin asta îmi dau seama că nu au vândut mai nimic de vreo două săptămâni... Apropo, (le) am cumpărat două cărţi valoroase cu doar... 5 lei! Feţe posomorâte şi în  rândul gospodinelor care vând borcane cu zacuscă (3,5-4 lei ), bulion (2 -3 lei sticla de jumătate) sau ardei iuţi puşi în oţet. Trec de masa cu două –trei fleacuri în spatele căreia se vând ţigări „de-alea”, cum să le zic, fără „identitate” şi mă apropii de florăresele de grădină, nicidecum de buchetele de flori moarte de vii, acoperite cu sclipici... Marginea pieţei a rămas pustie, nimeni nu mai vinde crizanteme după ziua morţilor. Oare de ce? Florile astea chiar nu au altă destinaţie decât (de)punerea pe mormânt?!   Întreb o femeie despre „afacerea” cu flori, dacă se merită sau nu. „Se merită – spune femeia care are o grădină în Subcetate. Nu e bun pământul acolo, am încercat tot felul de legume, dar nu se face mai nimic. De aceea m-am gândit să încep să pun flori. Am pus de toate, câte puţin şi printre ele şi ceva legume, aşa ca să se amestece că le merge la toate mai bine. Acum au ieşit crizantemele, de toate culorile. Nu le-am dat scump, aşa că am vândut tot, mai bine decât orice legumă! – spune femeia cu ochii gri-oţelii, la fel precum baticul. Apoi am văzut că merge tare prost anul ăsta... Am cunoştinţe printre pieţari – şi sunt tare dezamăgiţi. Nu vedeţi că nu merge nimic?! Cel mai bine trec florile! Dar, vorba aia, atâta muncim – că nu ne ajung pensiile, salariile – fiecare cât are, dar sărăcia e mare peste tot! Muncim de ne spetim, şi tot n-avem nimic!...Stau până spre seară cu două găleţi de flori...”
* * *           Plouă fără oprire, hotărât. Pieţarii, însă, sunt oameni rezistenţi, de... „criză”. Ploaia îi alungă doar pe cei mai slab pregătiţi, dar cei care vin de departe, nu pleacă până la lăsarea primei sclipiri de seară. O cerşetoare nouă prin peisaj îşi face de lucru pe la mese. Are o pungă murdară şi udă în care aşteaptă să primească una-alta de la cei care îşi strâng marfa. Poate şi din cauza ploii şi indispoziţiei generale – nu a primit nimic în afara unui măr galben. Femeia a cerut şi resturile de legume şi fructe care de obicei se aruncă. 

Sursa: Observator.info