Problema imobilelor cu destinaţie „dispensar” a fost (şi este) legislativ vorbind - destul de încurcată, în sensul că, la un moment dat, dispensarele puteau fi cumpărate de către medicii de familie prestatori de servicii în acel spaţiu, pentru ca după aceea să se revină asupra legii, multe dintre primăriile judeţului păstrând aceste clădiri în administrarea proprie, ceea ce pare un lucru normal. Dar asta nu înseamnă că dacă un medic (serios) ar vrea să-şi amenajeze / doteze spaţiul medical – ar fi oprit, dimpotrivă, i se acordă toate facilităţile în vederea desfăşurării unei activităţi eficiente în folosul comunităţii. Exemplul din Turnu poate fi unul dintre cele mai elocvente. Dispensarul medical din Turnu fiinţează din anul 1904... Poate că nici n-ar trebui scris mai mult, vechimea clădirii (care numai clădire nu s-a putut numi) fiind supremul argument (vizual) pentru a se putea face o idee despre felul cum arăta pe parcursul timpului. Este probabil unul dintre cele mai vechi imobile cu o astfel de destinaţie din judeţ – dacă nu unicul. Şi cum despre reabilitări în acest timp – mai bine spus veac – nu (prea) a putut fi vorba – dispensarul tornean a continuat să existe ca ruină, stricând total imaginea localităţii. Libertatea alegerii medicului de familie a făcut ca mulţi localnici să se arondeze unui medic de familie arădean, nu stăm să analizăm motivele. Cu prilejul diferitelor documentări am stat de vorbă cu oamenii, extrem de nemulţumiţi de aspectul dezastruos al dispensarului, al „dotării” sale, etc. – clădire care ar fi trebuit să strălucească din toate punctele de vedere, doar este vorba de sănătate!Dezamăgiţi, localnicii au crezut că lucrurile nu se vor mai schimba niciodată, iar dispensarul de care au atâta nevoie va cădea în ruină, devenind impracticabil.
Tinereţe, profesionalism, atitudine medicalăTânără şi dinamică, cu totul devotată jurământului lui Hipocrat – incorigibil entuziastă, doctoriţa Maria Xenia Criste şi-a făcut ucenicia la Arad timp de aproape 10 ani, având timp să aplice practic tot ceea ce a acumulat în atâţia ani de studiu. „Am considerat că am trecut cu bine prin toate probele posibile ale începutului meu de carieră, astfel că, după ce am lucrat „în umbră”, neavând cabinet propriu – mi-am dorit enorm să devin independentă”. Gânduri frumoase şi înălţătoare, numai că foarte greu de pus în practică. Aţi ghicit, e vorba de bani mulţi ca să-ţi poţi permite un cabinet în Arad. Nerenunţând însă la acest gând – tânăra doctoriţă a sperat mereu într-o zi cu soare. Iată, a venit – tocmai pentru că entuziasmul şi dorinţa de a face bine oamenilor au fost atât de puternice. Realitatea, însă a fost atât... de dezamăgitoare. Clădirea din văiugă plină de crăpături – scârţâia din toate părţile, iar WC-ul din curte, ceva de nedescris. „Prea mult mi-am dorit un cabinet al meu – ca să mai dau înapoi. Ştiam că sunt necesare fonduri pentru a renova clădirea şi a-i face o faţă nouă, modernă.” Familia a pus umărul şi a ajutat la împlinirea visului. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu o lună fiind terminate în proporţie de 80 la sută. „S-a dat jos totul până la văiugă, exterior-interior. Am pus gresie, faianţă, am zugrăvit modern, s-a vopsit şi s-au pus termopane la uşi şi ferestre, iar toaletele pentru pacienţi şi personalul medical sunt realizate la standard. Oamenilor nu le vine să creadă ce s-a putut face cu această clădire aproape ruinată într-un timp atât de scurt!” – zâmbeşte doctoriţa Criste.
Tornenii s-au reîntors „acasă” din cauza... doctoriţei!Curtea e plină de materiale, încă se mai lucrează, chiar dacă afară ploaia era destul de sâcâitoare. În sala de aşteptare, pacienţi, părinţi cu copii mici sau mai mari, adulţi, oameni în vârstă. E ceva să nu (mai) vezi oameni stresaţi sau încruntaţi, să nu-ţi fie groază să deschizi uşa cabinetului. Nici n-ai cum, din moment ce, odată intrat – eşti primit cu zâmbetul pe buze, iar cei care poartă halatul alb sunt profesionişti. Treaba merge ca pe roate – nimeni nu aşteaptă cu orele, toată lumea pleacă altfel de cum a venit, parcă scăpat pe jumătate de suferinţă. „Înainte de toate m-am legat mult de această comunitate de oameni cu totul deosebiţi – spune medicul Criste. Au foarte mult bun simţ, urmează sfaturile pe care le dau şi sunt extrem de disciplinaţi. E o plăcere să lucrez aici, în această localitate cu oameni de omenie. Nici nu se compară cu unii orăşeni care deschideau uşa cabinetului cu piciorul, nu mai vorbesc de atitudinea lor, de faptul că ne luau peste picior, ne tutuiau, etc. Aici toată lumea îţi spune dumneavoastră! E un semn de respect care se întoarce înapoi prin munca şi devotamentul meu, al nostru de a face din omul bolnav un om sănătos - misiune nobilă de a te dedica total sănătăţii semenilor. Acesta este crezul meu şi asta voi face până la capăt!” – mărturiseşte simpatica doctoriţă, foarte modestă dealtfel. Tocmai de aceea suntem convinşi de ce atâţia pacienţi din Turnu, înscrişi la Arad s-au reîntors... „acasă” – în momentul în care au văzut cu ochii lor ceea ce n-au (mai) sperat vreodată: un dispensar modern, un medic tânăr, dinamic şi profesionist, „bun ca pâinea caldă”.  Mai rămâne ca în puţine zile primăria Pecica să definitiveze documentele care stau la baza concesionării spaţiului medical către noul medic de familie. Cu aşa dispensar şi echipă – speranţa de viaţă de-aici îşi schimbă procentele, cel mai vârstnic localnic având... 104 ani!        

Sursa: Observator.info