Stire

Bombardier Transportation in Romania

11.11.2009 ⋅ 0 comentarii

In vara acestui an, Bombardier Transportation a deschis si un centru de Servicii la Cluj. Olivier Guitton, vicepresedinte pentru Servicii Financiare, Contabilitate si Raportare Bombardier Transportation, crede in succesul si durabilitatea Centrului de Servicii de la Cluj. „Oamenii reprezinta baza pentru furnizarea de servicii excelente. In Cluj am gasit o comunitate mare de absolventi de finante si contabilitate, iar oamenii din aceasta regiune arata o puternica orientare catre domeniul de relatii cu clientii si o foarte buna cunoastere a limbilor straine”.
In Centrul de Servicii Bombardier de la Cluj, numarul total al salariatilor va ajunge pana la sfarsitul anului viitor la 140. Recrutarile de personal vor urmari calificari in domeniile contabilitate si raportare, control intern si audit, competente in relatiile cu clientii si in domeniul lingvistic, dar si in ce priveste lucrul in sistemul SAP.
”Romania este o piata importanta pentru noi si avem un lung record de proiecte implementate cu succes pe care le-am finalizat impreuna cu companii romanesti ca Electroputere sau IMSAT SA. Urmarim cu interes proiectele destinate transportului public in orase ca Bucuresti, Timisoara, Arad si Iasi si vom profita de oportunitatile de afaceri in momentul in care acestea vor aparea. Iar prin oportunitati de afaceri ne referim la posibile viitoare licitatii initiate de autoritatile de transport urban din orasele mai sus mentionate”, completeaza Mircea Marian, Director General, Bombardier Transportation Romania.
Bombardier este lider de piata in furnizarea unor solutii inovative pentru mobilitate sustenabila, destinate piesei romanesti, si este recunoscut ca partener global al autoritatilor de transport din Romania.
Compania a colaborat cu Electroputere Craiova pentru cele 260 de vagoane de metrou BOMBARDIER MOVIA livrate catre Metrorex si coopereaza in continuare cu IMSAT SA pentru sistemele de semnalizare si control BOMBARDIER CITYFLO 350 destinate magistralelor de metrou 1 si 3 care vor fi livrate pana la sfarsitul lui februarie 2010.
Compania a colaborat cu Electroputere Craiova in asamblarea trenurilor de metrou livrate catre operatorul bucurestean Metrorex. Cu IMSAT SA am  colaborat cu success in dezvoltarea si instalarea solutiei de semnalizare pentru magistrala 2 (operator Metrorex) si lucram in continuare la sistemele pentru magistralele 1 si 3.
Suntem interesati in participarea la orice viitoare licitatie care va fi organizata de Metrorex pentru trenuri de metrou si echipamente de semnalizare. Produsele noastre sunt bine cunoscute pentru disponibilitate, flexibilitate, siguranta si confort, lucru care a dus la o crestere a numarului de pasageri. De asemenea, suntem interesati sa participam la viitoarele licitatii, atat ale CFR (pentru rame electrice si trenuri automotoare), cat si ale RATB, pentru noi tramvaie destinate municipiului Bucuresti. Pentru CFR vom prezenta trenul nostru regional de ultima generatie AGC, care poate functiona cu energie electrica, diesel sau hibrida (diesel si alimentare electrica). Familia de produse AGC permite un parc de material rulant omogen, toate sistemele importante sunt identice in cadrul acesteia, ceea ce inseamna reduceri mari de costuri la operare si mentenanta. Atat versiunea electrica, cat si cea diesel sau hibrida a trenului AGC sunt construite pe aceeasi platforma, avand un foarte mare procent de elemente in comun, ceea ce ofera operatorului o reducere semnificativa a costului de-a lungul ciclului de viata al vehiculului.
Operatorului CFR Marfa, precum si celorlalti operatori feroviari de marfa privati, le vom propune familia de locomotive BOMBARDIER TRAXX, ce incorporeaza locomotive electrice si diesel-electrice pentru transportul de marfa si pasageri. Din nou, avem o singura platforma comuna, atat pentru locomotivele dublu-voltaj, multisystem si diesel. Bombardier Transportation intentioneaza, de asemenea, sa participe la licitatia pentru tramvaie organizata  de Primaria Bucuresti. Si aici, reducerile de cost sunt realizate prin folosirea unui model-platforma.
Tramvaiele din gama BOMBARDIER FLEXITY folosesc boghiuri cu roti conventionale pentru a reduce vibratiile si zgomotul la minimum si a asigura o calatorie linistita. Acest concept pune accent pe confort si siguranta. Pasagerii beneficiaza de functii speciale, precum sistemele de informare si climatizare, dar si de spatii cu destinatii speciale (bagaje, biciclete, carucioare etc). Elemente active, cat si pasive de siguranta protejeaza pasagerii, vatmanul si celelalte persoane din trafic.
De asemenea, urmarim noi oportunitati in ce priveste dezvoltarea traficului de calatori in marile orase, precum Bucuresti, Timisoara, Arad si Iasi. Oferim o mare varietate de vehicule feroviare usoare si avem o experienta vasta in alte tari ale Europei Centrale si de Est.

Bombardier Transportation este reprezentata in Romania prin intermediul biroului de vanzari, ce indeplineste si functia de consultanta. Pana acum, Bombardier Transportation a livrat trenuri de metrou si echipamente de semnalizare in valoare de 300 de milioane de euro catre metroul din Bucuresti. In prezent, BT livreaza in Romania un sistem electronic de interlocking si semnalizare pentru magistralele 1 si 3, a livrat cu succes sistemul similar pentru magistrala 2. In total, Metrorex a comandat peste 260 de vagoane de metrou si trei sisteme de interlocking ale Bombardier Transportation.

Sursa: Observator.info

Autor: Mircea Marian ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro