Stire

Părinţii au decis vaccinarea elevelor ?mpotriva cancerului de col uterin

12.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministerul Sănătăţii a decis continuarea programului de vaccinare anti-HPV împotriva cancerului de col uterin, în urma rezultatelor sondajului de opinie realizat în cadrul Campaniei de informare “Tu decizi pentru sănătatea fiicei tale. Informează-te!”, care arată că mai mult de jumătate dintre părinţii fetelor din clasele a VI-a şi a VII-a care au luat deja o decizie sunt de acord cu vaccinarea.  Conform sondajului realizat pe un grup ţintă de 1044 părinţi cu fete care sunt eleve în clasele a VI-a şi a VII-a: 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie sunt de acord ca fiica lor să primească acest vaccin, 90% dintre părinţii intervievaţi consideră că acest vaccin trebuie să fie gratuit şi 24% dintre părinţii intervievaţi au răspuns că au nevoie de mai multe informaţii pentru a  lua o decizie. Campania de vaccinare anti-HPV demarează în data de 23 noiembrie, astfel că  în prima etapă, 23-30 noiembrie, fetiţele din clasele a VI-a şi a VII-a vor fi vaccinate cu prima doză, urmând ca în lunile ianuarie şi mai 2010 să le fie administrate a doua şi a treia doză. Vaccinarea nu este obligatorie, iar părinţii se pot informa în continuare la www.informarehpv.ro, intrebari@informarehpv.ro, cât şi la numărul de telefon gratuit 0-800-800-008.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro