Stire

Aproximativ 14.000 de companii au ?dispărut? din Regiunea de Vest

13.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Peste 17.000 de companii active anul trecut în judeţul Arad au devenit inactive anul acesta, până la sfârşitul lunii septembrie, iar peste 14.000 s-au desfiinţat la nivelul Regiunii de Vest. 
Federaţia Regională a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Regiunea Vest (FRIMM Vest) în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, filiala Arad au observat şi centralizat pe parcursul anului 2009, situaţiile dificile pe care sectorul IMM din România, şi în special din Regiunea Vest le-a întâmpinat în această perioadă nefavorabilă şi de criză a economiei mondiale şi naţionale. „Rezultatele acestor observări şi centralizări reies din datele statistice solicitate ORCT Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara şi reprezintă numărul companiilor din Regiunea de Vest care au reuşit să îşi continue activitatea şi să funcţioneze şi în anul 2009, în aceste condiţii. După principala activitate declarată au supravieţuit companii predominant din domeniul comerţului cu amănuntul, construcţii, industria prelucrătoare şi servicii”, ne explică Mircea Purcaru, preşedinte FRIMM.  Conform statisticii prezentat de FRIMM VEST unde este cuprins numărul companiilor active în ultimii trei ani, în fiecare din cele 4 judeţe ale Regiunii de vest numărul companiilor active a fost cel mai ridicat în 2008, iar în primele nouă luni ale anului în curs, numărul acestora aproape s-a înjumătăţit. În Arad în 2007 erau înregistrate 41.727 firme active, în 2008 45.148 iar în 2009 s-a ajuns la doar 27.442.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro