Stire

Secţiile de votare, verificate de pompieri

18.11.2009 ⋅ 0 comentarii

În această perioadă, Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Vasile Goldiş” al Judeţului Arad a executat în această perioadă controale specifice pentru respectarea măsurilor de securitate la incendiu la localurile unde vor fi amenajate birouri electorale şi secţii de votare. Sorina Ambruş, purtător de cuvânt în cadrul ISU, spune că „prin aceste verificări s-a dorit identificarea şi înlăturarea eventualelor cauze, mijloace şi substanţe periculoase care pot provoca incendii, explozii sau alte stări de pericol, concomitent cu stabilirea măsurilor de remediere a deficienţelor şi informarea autorităţilor locale despre acestea. Pe raza judeţului nostru sunt în total 508 de secţii de votare, în marea lor majoritate fiind verificate deja de către personalul propriu. Potrivit inspectorilor din cadrul ISU Arad, cele mai întâlnite deficienţe care au şi fost remediate pe timpul verificărilor, sunt următoarele: căi de evacuare blocate prin depozitarea diferitelor obiecte, stingătoare cu termenul de folosire expirat, instalaţii şi panouri electrice improvizate şi lipsa planurilor de evacuare în caz de incendiu.”  De asemenea pe timpul alegerilor prezidenţiale, ISU Arad va asigura menţinerea ordinii publice şi paza a 41 de secţii de votare, dintre care 24 în municipiu şi alte 17 în judeţ la Chişineu Criş, Ineu, Sebiş, Gurahonţ şi Bârzava. Totodată personalul gărzilor de intervenţie a fost instruit şi pregătit pentru a putea acţiona operativ, cu capacitate maximă la stingerea incendiilor sau pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, în perioada 21-23 noiembrie constituindu-se şi o rezervă de forţe şi mijloace de intervenţie pentru acţiuni în zona de competenţă.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro