Stire

Prefectul Călin Bibarţ: ?preşedinţii şi locţiitorii cu dedicaţie de la partide au fost puşi la rezerve?

19.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Prefectul judeţului Arad, Călin Bibarţ, a făcut ieri nişte precizări legate de scandalul iscat în jurul preşedinţilor şi locţiitorilor din secţiile de votare. Bibarţ spune că spre deosebire de alte alegeri când pe scaunul prefecturii a stat altcineva, organizarea alegerilor din acest an este mai transparentă şi mai corectă. Mai mult, Călin Bibarţ acuză PSD-ul de faptul că a încercat, într-un mod stângaci, să-şi impună propriii oameni pe funcţiile de preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare din judeţul nostru.  De la început, Călin Bibarţ a dorit să precizeze că legea organizării alegerilor este incom-pletă şi prost concepută de către oamenii politici pe care îi îndeamnă din nou să o corecteze. „Legea nu prevede cum să faci selecţia. Puteam să stau până la sfârşitul perioadei şi să merg la preşedintele Tribunalului cu lista. Nu am făcut acest lucru, ci am zis să procedăm cât mai transparent”, a declarat prefectul. În sprijinul afirmaţiilor, Călin Bibarţ a apelat la arhivele instituţiei pe care o conduce, de unde a extras listele cu preşedinţi şi locţiitori de la alte alegeri, organizate pe vremea când el nu ocupa, încă, scaunul de prefect. Astfel, Bibarţ a constatat că la alegerile locale din anul 2004, cât şi la cele din 2008, „din două persoane propuse trebuiau să iasă două. De când sunt eu prefect, sunt cel puţin trei propuneri pe secţia de votare. Curios că numai acum sunt aceste probleme. Sunt două partide care nu au mai avut prefect, UDMR şi PDL, care nu au zis nimic, şi tot celelalte două se plâng acum”, a mai precizat Bibarţ, adăugând că ultimele acuză în acest moment faptul că „nu le ies oamenii”. PSD şi PNL au formulat contestaţii la BEJ faţă de modul în care prefectul Bibarţ a întocmit listele din care s-au tras la sorţi preşedinţii şi locţiitorii de către preşedintele Tribunalului. Obiectul contestaţiilor a fost că Bibarţ a lăsat pe dinafară oameni cu pregătire juridică, BEJ-ul răspunzând că nu are atribuţii în sensul de a verifica modul în care prefectul a întocmit listele. „Varianta de liste pe care am propus-o a fost verificată şi aprobată de Autoritatea Electorală Permanentă, înainte de a fi trimisă la Tribunalul Arad. Interpretările juridice ale diferitelor partide sau persoane îşi află răspunsurile în soluţiile date de cei de la BEJ, care a respins toate contestaţiile”, a declarat Bibarţ. Din câte se pare, conform unor surse, într-adevăr, legea nu ar prevede modul în care prefectul ar trebui să întocmească listele (dându-i o mare libertate de acţiune) şi mai mult, nu prevede nici căi de atac asupra modului de întocmire a listelor. Bibarţ dă totuşi nişte soluţii la această problemă: „politicienii să facă o lege mult mai exactă. Este uşor să faci legi proaste şi apoi să stai pe margine să bagi de vină”, a mai spus prefectul. O altă soluţie pe care o vede Călin Bibarţ ar fi cooptarea funcţionarilor publici în secţiile de votare, la fiecare scrutin, deoarece aceştia ar acumula experienţă în timp.
Bibarţ despre PSD: „hoţii strigă hoţii”Prefectul Călin Bibarţ i-a acuzat pe cei de la PSD că au încercat să-şi impună oamenii în secţiile de votare pe funcţiile apolitice de preşedinte sau locţiitor.  În sprijinul acestei afirmaţii a adus nişte probe precum comentariile făcute de prim vicepreşedintele PSD Arad, Anghel Rădulescu, în timpul tragerii la sorţi de la Tribunal. „Vă aduceţi aminte că atunci s-a ridicat cineva de la un anumit partid şi a spus că nu i-au ieşit peste 100 de oameni? Pe 16 octombrie, consilierul municipal Teodora Hotăran a adus o listă cu 54 de oameni să fie puşi preşedinţi şi locţiitori. Prima tentaţie a fost să nu le primim, dar după aceea am zis că oricum vor veni zilele următoare rând pe rând”, a spus Bibarţ, anunţând şi că pe data de 20 octombrie cei de la PSD au venit cu o nouă listă, de data aceasta cu 85 de persoane. „Ies acum peste 100, nu? Când un partid se organizează instituţional şi depune liste la Prefectură, când un vice preşedinte al partidului se ridică şi întreabă de cei peste 100 de oameni, ce aţi fi făcut?”-  a întrebat Bibarţ. Răspunsul l-a dat tot el: „atât timp cât preşedinţii şi locţiitorii trebuie să fie independenţi, cei cu dedicaţie au fost puşi la rezerve. Acum, tot ei ne acuză că nu le ies oamenii. Hoţii strigă hoţii”, a concluzionat prefectul Călin Bibarţ.Am stat de vorbă cu Teodora Hotăran, consilier municipal PSD, pentru a afla în ce calitate a dus dosarele respective la Prefectură. Hotăran ne-a spus că a acţionat ca un intermediar între oameni şi Prefectură, făcându-le rost de tipizate şi îndrumându-i cum să le completeze. „Oamenii sunt apolitici. Nimeni nu mă poate împiedica să mediatizez la mine în colegiu condiţiile de îndeplinit pentru a fi preşedinte sau locţiitor. Le-am prezentat actele de care au nevoie, iar acest lucru se întâmplă de ani de zile. Ei sunt pur şi simplu oameni care pentru un ban în plus sunt dispuşi să facă munca de preşedinte sau locţiitor”, a declarat Teodora Hotăran. Consilierul PSD mai recunoaşte că „este adevărat că am dat „sfoară-n ţară” în colegiul 1, le-am făcut dosarele şi le-am dus la Prefectură. Puteam fi la fel de bine o firmă de consultanţă, puteam să ies din politică şi să le trimit prin ONG-ul meu. Călin Bibarţ a încălcat legea în mod flagrant”, şi-a încheiat răspunsul consilierul PSD Teodora Hotăran. În altă ordine de idei, unii preşedinţi sau locţiitori au renunţat deja la funcţie, în locul lor apelându-se la rezerve. De asemenea, astăzi ce încheie instructajele pentru preşedinţii şi locţiitorii din secţiile de votare, susţinute de către membri BEJ şi de personalul Direcţiei Judeţene de Statistică.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro