Stire

Pensionarii arădeni primesc doar făina de la Uniunea Europeană

21.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Făina şi zahărul de la Uniunea Europeană sunt împărţite şi persoanelor nevoiaşe din municipiu, într-un număr de şapte locaţii. Totuşi, am aflat că există unele nemulţumiri mai ales ale pensionarilor şi ale persoanelor cu handicap, care primesc doar kilogramele de făină, nu şi cele de zahăr. Nu am reuşit pe parcursul zilei de vineri să obţinem o poziţie oficială asupra acestui aspect de la reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din subordinea Consiliului Local, cei care se ocupă cu distribuirea produselor. Am aflat însă  din alte surse că pensionarii şi persoanele cu handicap primesc 15 kilograme de făină, pe când şomerii mai vechi de luna iunie primesc aceeaşi cantitate în făină plus 4 kilograme de  zahăr. De notat că nu toate persoanele din categoriile sociale de mai sus sunt beneficiare ale programului, ci doar pensionarii având pensii foarte mici sau persoanele care primesc venitul minim garantat. Cei care au fost anunţaţi că vor primi produsele sau cei care vor să afle dacă se află pe lista de beneficiari a celor din Primărie pot merge la centrele unde sunt arondate cartierele în care locuiesc. Zahărul şi făina se distribuie de la centrele de zi pentru vârstnici din cartiere, după cum urmează: Aurel Vlaicu (Calea Aurel Vlaicu nr. 227), cartierele Gai, Bujac, Şega, Poltura, Vlaicu, 6 Vânători; Confecţii (str. Liviu Rebreanu nr. 91), cartierele Confecţii, Alfa, Pârneava; Căpitan Ignat (str. Căpitan Ignat nr. 38), cartierele Centru până la Calea Romanilor, Drăgăşani; Aradul Nou (Calea Timişorii nr. 39), cartierele Aradul Nou, Sânicolau Mic, Calea Romanilor, Subcetate; Micălaca (str. Crinului nr. 16), cartierele Micălaca, Zona 300, 500, 700, Polivalentă; Grădişte (str. Ardealului nr. 29), cartierele Grădişte, zona Gării, Podgoria.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro