Stire

Au apărut primele semne ale campaniei electorale pentru turul II

25.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Campania electorală pentru turul al II-lea a început deja în Arad. Cei de la PSD au constatat că în mai multe locuri din municipiu au apărut panouri electorale ce-l înfăţişează pe Mircea Geoană, pe fundal apărând chipurile „mogulilor” Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu. Mesajul scris pe panourile electorale este identic cu cel al candidatului PSD la preşedinţie: „Învingem împreună”. Consilierul municipal PSD, Teodora Hotăran, reclamă faptul că acele panouri au fost puse de către cei de la PDL, în intenţia de a „da impresa că Mircea Geoană este controlat de către acele persoane. Vom face plângeri la Poliţie şi BEJ. Din câte am înţeles, acele panouri ar fi plătite de către stafful de campanie al lui Traian Băsescu de la Bucureşti”, a declarat Teodora Hotăran. Panourile de genul respectiv ar fi apărut în mai multe zone din oraş: Calea Timişorii, Intim, Carrefour sau în staţiile de tramvai. Preşedintele organizaţiei municipale PDL Arad, deputatul Adrian Niţu, spune că nu cunoaşte existenţa respectivelor panouri. „ Nu am văzut, dacă le văd cum arată atunci pot să comentez. Nici nu ştiu despre ce este vorba”, a conchis Adrian Niţu. În timpul campaniei electorale pentru turul I, democrat-liberalii au fost cei care au reclamat la Biroul Electoral Judeţean existenţa unor mesaje electorale defăimătoare la adresa candidatului pe care îl susţin. Reclamaţia a fost admisă de BEJ, respectivele mesaje fiind atunci oprite de la apariţiile în mass-media arădeană.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro