Stire

Expoziţie de caricaturi la Biblioteca Judeţeană

28.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Luni, la ora 16, la Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” va fi vernisată expoziţia „Europa în Caricaturi”  propusă de Centrul European Robert Schuman din Scy-Chazelle, Metz-Franţa prin bunăvoinţa Centrului Cultural Francez din Timişoara.
Expoziţia, cuprinzând 20 de planşe color cu desene satirice şi explicaţii în limbile germană şi franceză, îşi propune să ilustreze modul în care evenimente importante din ultimii 300 de ani sunt oglindite de către presa vremii din Europa. Expoziţia doreşte să refacă, prin caricaturi, istoria modernă şi contemporană europeană punctând evenimentele care au marcat destinul continentului nostru. „Rezultat al unui trecut pe cât de bogat pe atât de frământat, Europa de azi este rezultatul unor evoluţii contradictorii. Percepţia unei identităţi comune de către popoarele şi naţiunile europene s-a impus treptat şi într-un timp îndelungat. Caricatura, dezvoltată mai ales după Revoluţia Franceză de la 1789, permite măsurarea evoluţiei acestei percepţii. Gustată de un public foarte larg, caricatura ne arată starea opiniilor şi trăirilor la un anume moment istoric”, ne explică Lucia Bibarţ, purtător de cuvânt, Biblioteca Judeţeană Arad. Dedicată în principal ideii construcţiei europene, expoziţia se doreşte a fi şi o evocare a reconcilierii franco-germane, una dintre pietrele de temelie ale Casei Comune a Europei.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro