Stire

De pe o zi pe alta, Primăria a renunţat la achiziţionarea notebookului de o sută de milioane

28.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Primăria nu va mai achiziţiona notebookul pentru care s-au atribuit 10.000 de lei noi printr-un amendament la proiectul de rectificare bugetară, votat în timpul şedinţei de joi de consilierii municipali. Calculatorul ar fi trebuit să fie folosit de către city-managerul Claudia Macra, cea care ne-a dezvăluit că s-a renunţat la achiziţionarea lui. „Nu se mai cumpără pentru că mă descurc cu ce am. Vom folosi banii la următoarea rectificare bugetară. Va rămâne să cumpărăm doar celelate sisteme de calcul ce apar în amendament”, a declarat Claudia Macra. În plus, city-managerul municipiului Arad ne-a explicat că acea sumă de 10.000 lei a rezultat ca urmare a faptului că „rectificarea s-a făcut pentru o cifră rotundă, 70.000 lei, iar restul componentelor costau doar 60.000 lei. M-am uitat pe referat şi laptopul era trecut cu suma de 1.600 lei, deci maxim 2.000 lei s-ar fi cheltuit”, a adăugat Claudia Macra. În ultimul ar fi intrat şi preţul sistemelor de operare şi al programelor protejate de legea dreptului de autor. Suma de 70.000 lei pentru achiziţia sistemelor de calcul a fost luată din obiectivul de investiţii „Modernizare şi extindere a sistemului de iluminat public din municipiul Arad”, alături de alţi 600.000 lei care se vor materializa în tichete cadou pentru profesorii arădeni din sistemul preuniversitar.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro