Dan Merisca - „Arta se adresează (doar) Omului, iar sufletul său trebuie să simtă eliberarea, (re)împăcându-se etern cu Dumnezeu   
Deunăzi, un meşter popular mi-a spus o vorbă de duh - în timp ce-şi aranja blidele de lut smălţuite: „arta nu se naşte decât în suflete mari”. Este şi ideea care m-a făcut să cred că pictorul arădean Dan Merisca este un ales. Ce mult trebuie să însemne acest cuvânt – demonstrează în pictură, în ceea ce face de peste 10 ani. Un tânăr „departe de lumea dezlănţuită”, vrăjit de natura înconjurătoare, darul suprem dumnezeiesc. Cu Dan poţi vorbi orice, poţi dezbate orice temă - pentru că, oricum, în doar câteva minute totul ajunge la pictură, locul în care şi-a găsit mântuirea, propunând prin ceea ce pictează – un drum al (re)cunoaşterii spre Lumina cea neapropiată. Cu Merisca se întâmplă ceea ce se întâmplă atunci când un om se (re)întâlneşte cu Dumnezeu în spirit. Şi asta doar pentru că a VRUT, a tânjit după Lumină şi Adevăr, iar arta - prin talentul cu care a fost hărăzit i-a deschis magnifica Poartă. În urmă cu ani – pictura sa însemna căutare febrilă în culori grele, fierbinţi, violente – vârtejul lumii în care intrase, în care toţi intrăm. Studiul intens, munca alături de câţiva maeştri, propriile experienţe, miile de pânze în care penelul său căuta limpezire – au înscris ani şi ani de muncă intensă. După tematica nudului – „care nu a fost decât o simplă etapă de trecere” – am ajuns la natura care mă fascina”. Acelaşi val de culori crude, incandescente au săpat pânzele lui Merisca – o lungă spovedanie a unei tinereţi  bine „risipite” în căutarea Adevărului. „Culoarea trimisă într-o anume Lumină, aduce pace! Mi-am găsit, în sfârşit, drumul. Este o Lumină pe care o urmez neîntrerupt în lucrările mele, fie că e vorba de natură, flori, peisaje, chipuri. Este lumina dumnezeirii, binecuvântând întreg pământul!”. Aşa (s-)a ajuns pe tărâmul frumuseţilor diafane, florile – un omagiu profund, suprem adus mamei, post-mortem. „ Sunt florile car nu au ajuns niciodată să-i mângâie chipul...”  Aşa s-a ajuns la „Terapia prin artă” – lucrări care astăzi liniştesc suflete zbuciumate în saloane de spital, clinici, oriunde este nevoie de coborârea luminii şi păcii în suflet. „Noi, artiştii putem face asta numai dacă arta noastră ajunge la om. Eu pictez DOAR pentru sufletul omului. Este mesajul final pentru orice artist dacă a reuşit să ajungă în cel mai ascuns loc al conştiinţei – acolo unde nici legea şi nici biserica nu va ajunge vreodată. Arta nu obligă, nu cere, nu pedepseşte, nu urlă, nu distruge, nu învrăjbeşte şi nu desparte – ci aduce Pace, Unire şi Dragoste între semeni sub binecuvântarea divină.”Ultimul vernisaj al lui Merisca – cel de ieri de la Centrul Cultural Italian are ca mesaj aducerea în prim plan a artei româneşti clasice, pictori români de geniu – Grigorescu, Tonitza, Luchian. „M-a deranjat faptul că în seria marilor pictori propusă de editura „Adevărul” – au apărut doar doi pictori români, restul, străini. E o mare nedreptate – pictura românească a dat mari artişti care au ridicat coloana vertebrală a artei româneşti pe culmi neatinse de alţii. Este specificul nostru şi numai al nostru. S-au făcut mii de imitaţii după un Leonardo, Rafael sau Van Gogh, dar nimeni nu poate reproduce exact spiritul pur românesc al unui Car cu boi sau al portretului/portului unei Ţărănci sau al unei flori pictate de Luchian. De ce, pentru că aici este sufletul pictorului care a preluat spiritul şi crezul poporul său şi asta nu se poate imita!”Tot ce a pictat Merisca în această idee se poate vedea în cadrul expoziţie vernisată ieri prezentă la Centrul Cultural Italian până luna viitoare. Deja se poate spune că pictura sa a ajuns la o (anumită) maturitate a valorii, străluminând Drumul drept ce răzbate printre hăţişuri. Cândva, pictura, arta şi mesajul lui Merisca vor deveni O Cale – printre altele valoroase – salvând natura, pomul, floarea, omul, sufletul – mântuind neliniştea prin culorile curse din cer. Din rai. Din Adevăr.

Sursa: Observator.info