Stire

Aradul a primit peste 22.000 de doze de vaccin gripal pandemic

30.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Ieri au ajuns la Arad, la Direcţia de Sănătate Publică,  22.400 de fiole de vaccin gripal pandemic Cantgrip. Aceasta este prima tranşă sosită la Arad şi se adresează în special cadrelor medicale din municipiu şi judeţ, studenţilor şi elevilor de peste 16 ani. „Vaccinul nu poate fi făcut decât persoanelor de peste 16 ani. Fiolele nu vor ajunge direct la cetăţeni, ci le vom distribui la medicii de familie. Distribuirea va începe mâine dimineaţă (n.r. azi)”, ne explică Dana Negru, director adjunct DSP Arad.  Campania de vaccinare se va desfăşura atât în unităţile sanitare, cât şi în unităţile de învăţământ, prin cabinetele medicale şcolare şi prin cabinetele medicilor de familie care au în arondare unităţi de învăţământ. Pentru această campanie de vaccinare au fost mobilizaţi toţi medicii şcolari şi toţi medicii de familie. Vaccinul românesc a fost testat conform standardelor internaţionale de fabricaţie şi, din punct de vedere al modului de producere, este similar cu cel împotriva gripei de sezon. Vaccinul Cantgrip este un produs biologic obţinut prin cultivare pe ouă embrionate, tulpina virală utilizată fiind purificată, fragmentată şi inactivată. Vaccinul nu conţine adjuvanţi. Pe baza datelor obţinute din studiile clinice efectuate până în prezent, vaccinul Cantgrip poate fi utilizat la persoanele de peste 16 ani. Reacţiile adverse care pot apărea sunt asemănătoare cu cele date de vaccinul gripal sezonier: roşeaţă la locul înţepăturii, durere la locul injectarii; uşoare stări febrile şi, în cazul persoanelor sensibile, alergii minore; în cazul organismelor cu sistemul imunitar scăzut, pot apărea stări pseudo-gripale din cauza reacţiei organismului în încercarea de a produce anticorpii protectori. Vaccinarea împotriva virusului pandemic este recomandată, dar nu obligatorie. Orice persoană poate lua decizia de a refuza vaccinarea, dar trebuie să fie conştientă că este singura modalitate de a se proteja pe sine şi pe cei din jurul său.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro