Ieri a fost Ziua Naţională a României – sentiment înălţător pentru toţi cei care se simt români. Manifestările organizate cu acest prilej au fost departe de activităţile şi simţămintele locuitorilor din Bujac, care, iată – au chemat media pentru a-şi jelui dezastrul în care locuiesc – urmare a realizării proiectului iniţiat de primărie privind reabilitarea şi modernizarea acestui cartier. Despre sumele puse în joc s-a scris la timpul potrivit, neavând sens să intrăm acum în hăţişul cifrelor. Dar despre felul cum se realizează aceste lucrări, oamenii din cartier pot scrie o tulburătoare Carte Neagră a disperării. Deci, chiar de ziua naţională, împreună cu locuitorii străzii Septimiu, hotărâţi să meargă în grup organizat la primărie şi pe unde o mai fi de mers şi de reclamat starea în care a fost lăsată strada după terminarea lucrărilor. Şi cam toate...
Strada ca exerciţiu de raţiune la vot Dintre toate cartierele luate la întors pe dos în scop de reabilitare – cel mai nenorocit pare a fi Bujac. Sigur că la început oamenii s-au bucurat auzind că visul unor generaţii întregi devine realitate. Ce fel de realitate – se vede din imagini. Bucurie scurtă, pentru că imediat după începerea lucrărilor (cam peste tot odată!) – cartierul a devenit de nerecunoscut. În general, lucrările de introducere a canalizării nu sunt floare la ureche, dar de aici şi până la dezastrul lăsat în urmă – e o cale care trebuie să poarte (acum) un nume: neprofesionalism, neglijenţă crasă, nesimţire, ghiolbăneală, cu alte cuvinte. Oare de câte ori am venit pe-aici chemaţi de oameni – crucindu-ne în faţa străzilor inundate – cu conducte de apă sparte, ţevi de gaz fisurate, cabluri tv rupte, curţi inundate, case cu temelii zdruncinate şi înmuiate?! Ziua naţională mi-a oferit tristul prilej de a vedea cartierul în toată durerea lui, pleiada de străzi cu „lucrări finisate” o parte, altele lăsate în mocirla noroiului şi a brazdelor adânci adăpostind apa cleioasă. Ieri, subliniez – de Ziua României – multe alte străzi bujăcane răsunau de buldozere, camioane şi alte utilaje grele care muşcau puternic din pământul străzilor aflate pe ultimii metri de linişte şi practicabilitate... Oamenii privesc îngrijoraţi cum totul se transformă în tranşee, ştiind, după modelul celorlalte - că va trece o imensitate până când vor vedea totul curat şi asfaltat... Stai şi te uiţi de jur-împrejur, e campanie încă şi asta se vede din nebunia generală cu care se lucrează chiar şi în această zi. Lucrătorii înjură şi-şi bagă piciorul în treabă, iar oamenii stau cu mâna la gură şi privesc înmărmuriţi cum strada li se adânceşte  în hăuri... Dar de lucrat se lucrează continuu. Peste tot. Prost, dezastruos. Dar e campanie, înţelegeţi, ultima săptămână, cea mai grea. Oamenii de-aici trebuie să vadă cât de mult preţ se pune pe... „confortul” lor. Nu contează cum şi ce rămâne în urma utilajelor care distrug tot ce le iese în cale, dirijate fără raţiune. Mi se spune că zilele trecute, un om grav bolnav a fost dus cu roaba de pe strada Septimiu (unde are ghinionul să locuiască) – pe altă stradă, cât de cât, praticabilă – acolo unde aştepta ambulanţa. Diperarea celor de aici e maximă şi o vor auzi şi cei pentru care timpul s-a oprit în loc, aşteptând cu sufletul la gură rezultatul alegerilor. Imensă nesimţire să-ţi baţi joc de un cartier întreg şi să mai şi bifezi mândru la „realizări” – finalizarea lucrărilor de reabilitare-modernizare a cartierului Bujac...Ptiu! 

Sursa: Observator.info