Stire

Vremea potrivinică am?nă din nou reluarea circulaţiei tramvaielor ?n Centru

03.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Circulaţia tramvaielor ar putea fi reluată pe Bulevardul Revoluţiei în jurul datei de 10 decembrie, deşi muncitorii ar putea termina lucrările în maximum două  zile. Această amânare ar fi cauzată de revenirea vremii ploioase, care îngreunează testarea reţelei de contact a tramvaielor. Directorul tehnic din cadrul Primăriei Arad, Răzvan Popa, ne-a spus că muncitorii „mai au de făcut doar câteva retuşuri la staţii, dar care nu ar afecta circulaţia. Din cauza ploii nu putem lucra la fir decât încet şi foarte încet. Nu se poate face verificarea de putere la umiditate atât de mare”, ne-a spus Popa, avansând data de 10 decembrie ca un termen probabil de reluare a circulaţiei tramvaielor prin centrul oraşului. După ce muncitorii vor termina lucrul la reţeaua de contact, va fi rândul celor de la CTP să probeze linia cu toate tipurile de tramvaie existente în parcul companiei. „Cei de la CTP au probele lor specifice precum verificările de gabarit, care le spun dacă se poate circula în condiţii de siguranţă. Dar probele acestea durează maxim o zi. Când spun ei că se poate circula, în momentul următor vor intra tramvaiele”, a mai explicat acelaşi Răzvan Popa. Cei de la CTP de abia mai aşteaptă unda verde pentru tramvaiele de pe traseele din Centru, datorită faptului că transportul călătorilor gratis cu autobuzele a creat probleme financiare însemnate pentru companie. De aceea, Primăria şi Consiliul Judeţean au fost nevoite să mărească subvenţiile acordate Companiei de Transport Public.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro