Stire

Primăria şi CTP se contrazic ?n privinţa deschiderii circulaţiei tramvaielor ?n Centru

09.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Circulaţia tramvaielor prin centrul oraşului ar putea fi reluată la sfârşitul acestei săptămâni, spun cei din Primărie. Ei sunt contrazişi însă de directorul tehnic din cadrul CTP, care susţine că  în această săptămână va putea fi deschisă doar linia spre cartierul Aradul Nou datorită finalizării lucrărilor la bucla de întoarcere a tramvaielor din Piaţa Romană. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, ne spune că probele pentru circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Revoluţiei vor fi făcute în această săptămână, „informaţiile provenind de la constructor”. Din sursele noastre am aflat însă că, atât constructorul, cât şi Primăria se gândesc la ziua de vineri pentru primele probe cu tramvaie pe întreg tronsonul din centrul oraşului, între Podgoria şi Piaţa Romană. Apoi, începând de sâmbătă, ar putea fi reluată circulaţia traseelor de tramvai care tranzitează Bulevardul Revoluţiei (1, 1b, 2, 3, 5, 6, 8, 10, 12, 16, 18). Până atunci, muncitorii mai au de efectuat nişte lucrări la reţeaua de contact şi de făcut ultimele retuşuri din zona staţiilor de tramvai. Precum în cazul staţiilor din cartierul Aurel Vlaicu, şi în centru sunt montate pavele în zona peroanelor, pentru a se evita accidentele nedorite când unii călători ar păşi din greşeală pe terasamentul liniilor. Directorul tehnic din cadrul Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu, susţine însă că vineri ar putea fi efectuate probe de traseu numai în bucla din Piaţa Romană. „Mai sunt lucrări de făcut în Centru, care mai durează. Cel puţin astăzi (n.r. marţi) nu pot să avansez data de vineri. Mai este de lucru la racordarea reţelei de contact la reţeaua de tensiune, la corecturi, lucruri de genul acesta”, a declarat Cuvineanu. În schimb, săptămâna aceasta ar putea fi redeschisă circulaţia pe linia 3, prin cartierul Alfa. Din această cauză, cei de la CTP îi roagă pe „şoferii care obişnuiesc să parcheze pe liniile de pe Calea Romanilor să nu o mai facă, pentru ca accesul tramvaielor să se desfăşoare fără probleme”. De asemenea, Compania de Transport mai anunţă că staţia de tramvai din Piaţa Romană, pentru linia 3, va fi amenajată în dreptul străzii Mucius Scaevola şi nu în apropierea sensului giratoriu. Altfel, CTP „abia aşteaptă” redeschiderea circulaţiei tramvaielor pe toată reţeaua din oraş, conform lui Petru Cuvineanu. Pentru a asigura necesarul de vagoane care vor intra pe noile trasee, vatmanii care la începutul lucrărilor BERD au fost detaşaţi pe autobuze îşi vor lua din nou în primire tramvaiele. Redeschiderea circulaţiei pe Bulevardul Revoluţiei va însemna o creştere a solicitării de transport pentru parcul de tramvaie al CTP cu până la 40%.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro