Stire

Geoană spune că propunerea PSD Arad de a fi nominalizat premier este ?o formulă fantezistă?

15.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Viorel Hrebenciuc a declarat că alegerile au fost masiv fraudate la Arad
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Antena 3, că formula în care Traian Băsescu îl desemnează pe el premier este una cel puţin fantezistă, el apreciind că şeful statului ar trebui să îl desemneze pe Crin Antonescu pentru această funcţie, el având o relaţie excepţională cu PSD.Conducerea PSD Arad consideră că invitaţia la reconciliere a lui Traian Băsescu ar trebui să aibă în vedere “dimensiunea naţională, reconcilierea stânga-dreapta, nu doar cea din interiorul dreptei” şi că Mircea Geoană ar trebui să conducă un Guvern de uniune naţională PSD-PDL-PNL-UDMR. Liderul PSD Arad, Marius Lazăr, arăta, duminică, într-o declaraţie de presă, că “Traian Băsescu trebuie să ţină cont de cele peste cinci milioane de voturi care se află în spatele lui Mircea Geoană”.“Chiar dacă va fi validat, Traian Băsescu se află în faţa unui mandat cu o legitimitate viciată, ştirbită. Recâştigarea legitimităţii mandatului doi al lui Traian Băsescu depinde decisiv de maniera în care domnia sa va şti să aşeze cele două Românii (împărţite de rezultatul alegerilor - n.r.) împreună, pe acelaşi drum, în cel mai dificil moment politic, economic şi social al naţiunii române de după decembrie 1989. Mircea Geoană, cu cele peste cinci milioane de voturi în dreptul său, cu o jumătate de Românie în spate, trebuie implicat direct în acţiunea politică anticriză a viitorului guvern”, arăta Lazăr.Întrebat cum apreciază formula unui astfel de Guvern, Mircea Geoană a spus: “Mi se pare o formulă mai mult decât fantezistă. Traian Băsescu, dacă vrea să-şi vadă visul cu ochii încă o dată, ar trebui să îl propună pe Crin Antonescu, pentru că, într-adevăr, Crin Antonescu ar putea să fie un premier care să coaguleze. Are o relaţie excepţională cu noi (cu PSD, n.r.)”, a spus Geoană.Liderul PSD a declarat, totodată, că formula dată de un Guvern PDL, la care să se asocieze UDMR şi unii “transfugi” politici, ar fi una proastă pentru România.“Această variantă, dacă UDMR vrea să meargă în partea cealaltă, cu doi-trei transfugi, reprezintă o soluţie a dezastrului. O guvernare cu două-trei voturi în Parlament, cu o majoritate fragilă, este un risc politic, social, economic imens. Un preşedinte nelegitim şi o guvernare care nu are majoritate decât la momentul votului de învestire reprezintă o soluţie proastă pentru România”, a opinat Geoană.Pe de altă parte, coordonatorul campaniei prezidenţiale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a afirmat că în Arad a fost o fraudă masivă la alegerile prezidenţiale. Alături de Arad, el a indicat şi alte două judeţe unde s-ar fi fraudat scrutinul: Timiş şi Cluj. Întrebat cum a primit telefonul din noaptea de duminică spre luni de la Adriean Videanu, care îl informa că Traian Băsescu a câştigat alegerile, Hrebenciuc a afirmat: “Natural. Îmi pare rău că nu aţi putut afla şi ce i-am spus eu lui Videanu. El vorbea de cele două voturi de la Arad, noi i-am explicat că în Arad, Timiş, Cluj şi diaspora s-au întâmplat fraude imense şi i-am explicat să îi spună şi domnului preşedinte Băsescu acest lucru, şi că noi vom contesta şi nu vom lăsa lucrurile aşa”.Televiziunile de ştiri au difuzat imagini înregistrate în noaptea de duminică spre luni, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, în care Adriean Videanu l-a sunat, de la sediul PDL, pe Viorel Hrebenciuc, aflat la PSD, pentru a-i spune că Traian Băsescu a câştigat alegerile. “Ia mă, cine il suna pe Hrebenciuc?”, întreba Videanu, râzând alături de alţi democrat-liberali, înainte de a forma numărul.“Mă Viorică, ia nu mai număra, mă. Vino încoa’, că sunt cu colegii de la mass-media, îţi dăm noi datele finale. Suntem la noi, în 22. Pe cuvânt de onoare ţi le dăm. Sub cuvântul meu de onoare, păi sunt aici cu 20 de oameni”, i-a spus Videanu lui Hrebenciuc. Vicepresedintele PDL menţiona, tot râzând, că nu are rezultatele din 76 de secţii din diaspora, însă afirma că şi acelea vor aduce încă 50.000 de voturi pentru Băsescu.“Păi mă Viorică, PSD-ul se compară cu PDL?”, îl întreaba Videanu pe Hrebenciuc, în râsetele celor din jur. După terminarea convorbirii cu Hrebenciuc, Videanu le-a spus, ironic, celor aflaţi la PDL: “Nu vrea să vină. Cică s-au furat vreo două voturi la Arad”.

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro