Stire

Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Arad a căutat măsuri pentru prevenirea crizei economice

19.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a prezentat bilanţul pentru anul 2009, activitatea acesteia îndreptându-se, în special, spre o implicare activă în relaţia cu administraţia locală şi cu instituţiile deconcentrate. 
Astfel, pe parcursul anului s-a intensificat activitatea de contactare şi dezvoltare a relaţiei cu Consulatele Generale ale Republicii Serbiei, Germaniei, Italiei de la Timişoara, cât şi cu Consulii Onorifici ai Franţei, Austriei, Olandei şi Ungariei de la Timişoara. Aceste demersuri au vizat recunoaşterea CCIA Arad ca şi reprezentant al mediului de afaceri judeţean şi implicit al membrilor CCIA. Camera a continuat şi activitatea de europenizare, prin dezvoltarea de contacte noi şi adâncirea celor existente cu camerele de comerţ. „Activitatea CCIA Arad s-a orientat spre trasarea de noi direcţii strategice de dezvoltare a instituţiei, spre extinderea activităţii instituţionale a Camerei spre întreg mediul de afaceri al judeţului Arad”, ne explică Nicolae Băcanu, preşedintele CCIA Arad.O a doua activitate majoră a vizat preocuparea faţă de măsurile de prevenire şi atenuare a crizei economice-financiare-sociale în judeţul Arad, firmele fiind destul de afectate în acest sens. O altă direcţie de intervenţie s-a îndreptat spre accesarea finanţărilor nerambursabile ale Comisiei Europene şi guvernamentale, atât pentru instituţie, ca şi reprezentant al mediului economic, cât şi pentru mediul de afaceri arădean.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro