Stire

UTA, aruncată ?n aer de-o datorie de 230,000 de euro pentru Vasiljevic

23.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Capitolul transferuri este ultimul la care oficialii clubului se pot concentra acum. În discuţie sunt probleme mult mai complicate şi mai grave, care pot destabiliza serios un club abia revenit undeva în zona liniei de plutire

UTA nu-şi poate direcţiona atenţia spre campania de transferuri pe care şi-a propus-o, cu toate că în planurile clubului nu intră mai mult de doi-trei jucători noi. În principal, conducerea Bătrânei Doamne este concentrată asupra unor probleme mai importante, legate de bugetul necesar returului şi de identificarea resurselor pentru plata datoriilor către foşti angajaţi. Apoi, pe lista şefilor utişti urmează clarificarea situaţiei jucătorilor împrumutaţi, campania de transferuri nefiind acum printre priorităţi. 
Clarificări pentru banii necesari salariilor şi competiţieiBugetul necesar părţii a doua a sezonului reprezintă o problemă destul de complicată, dar rezolvabilă. În mod normal, nu vor fi probleme cu bugetul necesar acoperirii salariilor, colaborarea cu sponsorul principal, Universitatea Vasile Goldiş decurgând normal, însă - din cauza crizei generale - utiştii au mici emoţii. Oricum, până acum, Universitatea Goldiş şi-a respectat angajamentul, virând lunar 30,000 de euro în contul clubului UTA, banii fiind folosiţi pentru plata salariilor, cu menţiunea că suma a fost suplimentată din resurse proprii. Vor fi ceva probleme cu finanţările din partea Primăriei şi CJA, în sensul că datorită procedurilor, UTA va putea să beneficieze de sumele promise abia la începutul primăverii. Fiind vorba despre finanţarea din bani publici a unor cheltuieli legate de competiţie, traseul banilor e mai complicat, fiind necesare o serie de formalităţi legale, care necesită timp. Prin urmare, utiştii vor trebuie să găsească soluţii pentru acoperirea cheltuielilor respective din alte fonduri ori să negocieze cu furnizorii astfel încât să-şi achite facturile aproximativ începând cu luna martie 2010. 
230,000 euro pentru Vasiljevic - taxa pentru trecerea de la statutul de amator la cel de profesionistMari probleme se anunţă cu bugetul pentru plata datoriilor către foşti angajaţi ai clubului. Pe listă sunt Ionuţ Chirilă, Marian Spiru, Florin Dan şi - surpriză - Nikola Vasiljevic. Dacă plăţile către Chirilă, Spiru şi Dan erau în grafic, situaţiile fiind cunoscute şi calculate, cea legată de fostul jucător Vasiljevic a lovit în plin gruparea utistă. În discuţie este o sumă care poate fi devastatoare pentru UTA - circa 230,000 de euro - bani pe care Bătrâna Doamnă trebuie să-i plătească grupărilor NK Modrica şi PKB Padinska Skela, în baza unei decizii definitive şi irevocabile a FIFA. Cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie? Suma reprezintă o grilă de formare a jucătorului, impusă de FIFA în baza unui regulament, şi trebuie achitată deoarece Vasiljevic avea statut de jucător amator când a fost transferat la UTA, unde l-a dobândit pe cel de profesionist. Într-un asemenea caz, conform regulamentelor, trecerea unui jucător de la statutul de amator la cel de profesionist se taxează în baza unei grile de formare, pe care cluburile care au contribuit la creşterea jucătorului o primesc. În momentul în care Vasiljevic a ajuns la UTA, pe vremea foştilor finanţatori Nicolae Bara şi Sandu Ion, conducerea clubului a ignorat acest amănunt, iar actualii conducători sunt puşi într-o situaţie extrem de dură: au de plătit 230,000 de euro, decizia este irevocabilă, iar clubul depinde, în principal, de impresarul lui Vasiljevic, care a efectuat de altfel toate formalităţile. Practic, până va găsi resurse pentru această plată, UTA depinde în exclusivitate de acel impresar, care - din fericire sau nu - nu este acelaşi cu al lui Branko Radovanovic. 
Scurt-circuit pe relaţia UTA-GloriaClarificarea situaţiei jucătorilor împrumutaţi reprezintă, de asemenea, un subiect complicat, problemele fiind cu jucătorii care aparţin Gloriei Arad. Ei sunt împrumutaţi gratuit Bătrânei Doamne, însă Gloria îi poate retrage oricând, iar UTA nu deţine procente din eventualele lor revânzări. Între părţi există destule scântei, care provoacă acele complicaţii, în sensul că UTA ar dori să deţină procente din jucători, iar Gloria (Sandu Ion) ar fi de acord să ofere Bătrânei Doamne compensaţii din eventualele lor transferuri cu o condiţie: ca fotbaliştii să joace în mod constant, iar concurenţa lor să fie eliminată, ceea ce Ionuţ Popa nu acceptă, considerând că i s-ar impune echipa de start. Prin urmare... complicaţii serioase, care pot provoca o ruptură a lotului Gloria-Sandu Ion de UTA în cel mai scurt timp, dacă nu cumva părţile găsesc o soluţie de mijloc. Deocamdată nu se anunţă nici o soluţie, deoarece Ionuţ Popa rămâne ferm pe poziţii, în timp ce dinspre Gloria apar presiuni tot mai mari, prin metode mai mult sau mai puţin corecte.

Sursa: Observator.info

Autor: Sebastian Şiclovan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro