Stire

Situaţie economică ?ngrijorătoare a municipiului: creşterea cu 20% a taxelor locale nu este suficientă!

25.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Dezbaterea publică organizată de Primărie pe marginea proiectului de majorare a taxelor şi impozitelor locale nu a adus prea multe clarificări în privinţa necesităţii creşterii taxelor şi impozitelor locale cu 20%, limita maximă fixată de Guvern. Concluzia prinicipală a dezbaterii ar fi aceea că administraţia Aradului   ar avea nevoie de mai multe fonduri decât cele obţinute prin această majorare, pentru acoperirea costurilor generate de creditele contractate. Cel care a făcut aceste afirmaţii a fost Pavel Neamţiu, şeful Direcţiei Venituri din cadrul Primăriei Arad. „ În ultimii patru ani nu s-a operat nicio majorare de impozite şi taxe locale. Indexarea este în conformitate cu rata inflaţiei şi cu Hotărârea de Guvern. Se poate vedea prin oraş pentru ce avem nevoie de bani: investiţiile merg pe credite care depăşesc bugetul local. Majorarea de 20% ar putea fi insuficientă”, a mai spus Pavel Neamţiu. 

Dezbaterea a fost organizată la cererea filialei Arad a Consiliului Naţional al IMM-urilor, asociaţia fiind reprezentată la eveniment de către managerul Mihalea Breaz. Din partea societăţii civile au mai fost prezenţi reprezentanţii ULALA (preşedintele Dorina Lupşe şi vicepreşedintele Vasile Arion), Dan Artimon (asociaţia Arad ID), consilierul municipal Claudiu Cristea ( reprezentând şi Mişcarea Arădeană). Din partea administraţiei oraşului au participat city-managerul Claudia Macra, respectiv directorii Pavel Neamţiu şi Răzvan Popa (Direcţia tehnică). Reprezentanţii societăţii civile au ridicat mai multe probleme, câteva rămânând fără răspuns din partea funcţionarilor deoarece nu era domeniul lor de competenţă. Din partea IMM-urilor au fost înregistrate anumite propuneri de acordare a unor facilităţi firmelor care participă în programele de colectare selectivă a deşeurilor, sau de reducere a taxei hoteliere pentru patronii de pensiuni care îşi amenajează grădini sau parcuri. În rest, sentimentul a fost că nu prea a existat o temă care să poată fi dezbătută. Dan Artimon a întrebat despre „o filozofie a creşterii taxelor”, în sensul de motivaţie. Răspunsul a fost, parţial, cel privind majorarea prea mică în raport cu necesarul real de lichidităţi al Primăriei. Cei de la ULALA au spus că nu pot face niciun amendament până când nu vor vedea proiectul de buget, astfel încât să poată calcula ponderea totală a majorării totalul veniturilor. Vlad Botoş (Mişcarea Arădeană), şi-a exprimat temerea că majorarea ar putea fi chiar de 40%, conform unor interpretări ale legislaţiei în vigoare. Măcar aici, lucrurile sperăm să fi fost lămurite de reprezentantul administraţiei: „taxele şi impozitele locale vor creşte cu 20% faţă de anul 2009”. Altfel, participanţii şi-au exprimat temerea că majorarea taxelor şi impozitelor va genera greutăţi mai multor familii, rezultatul fiind restanţe şi mai mari la plata impozitelor, mai ales că Aradul ar fi deja printre oraşele cele mai „scumpe” din punctul de vedere al taxelor şi impozitelor locale.. În acest caz, răspunsul aparţinând tot lui Pavel Neamţiu a fost că: „pentru o maşină Dacia, majorarea nu va însemna nici măcar un plin de benzină” . Alte luări de poziţie au vizat răspunsul la întrebarea dacă această creştere de 20% „este impusă de Guvern sau adoptată de Consiliul Local”. Cel care a pus această problemă pe tapet a fost Claudiu Cristea, acesta acuzând faptul că actele administrative disponibile pentru consultare sunt redactate într-un stil mult prea tehnic pentru cei care nu sunt de specialitate. În acest sens, Cristea a cerut realizarea unui tabel cu două coloane: în stânga impozitele din 2009, iar în dreapta cele din 2010.  La dezbaterea publică au mai fost prezenţi şi cetăţeni în nume personal, aceştia solicitând anularea taxei de salubritate (pe motiv că ar fi ilegală) şi scoaterea Cartierului Verde din zona A de impozitare, pe motiv că locuitorii acelei zone nu au condiţii demne de centrul oraşului.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro