Stire

Cinci cadre universitare de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii ?Vasile Goldiş? - trimise ?n judecată de DNA!

29.12.2009 ⋅ 0 comentarii

Este trimis în judecată şi decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Florin Dumescu, pentru fals material în înscrisuri oficiale. În anii precedenţi, cadre didactice de la Facultatea de Drept şi Facultatea de Educaţie Fizică au fost cercetate, şi unele condamnate, pentru că au luat mită de la studenţi. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este singura universitate din Arad care se confruntă cu astfel de probleme! 
Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi, care este şi director al Direcţiei Judeţene de Finanţe, a fost trimis în judecată de DNA Cluj, alături de şase persoane, pentru fapte de corupţie, între care trafic de influenţă, pe care le-ar fi comis în perioada în care a fost consilier judeţean şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe Economice la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Sabin Ilieşi, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad (în prezent suspendat din funcţie), a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid ori a funcţiei de conducere în cadrul Universităţii „Vasile Goldiş”, în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată. Conform DNA, alături de Ilieşi au fost trimise în judecată şi Corina Moga, şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud şi Alina Moga, fără ocupaţie, cumnata lui Corina Moga, pentru complicitate la trafic de influenţă.În acelaşi dosar, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Ioan Bătrâncea, cadru universitar la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, Florin Dumescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul universităţii, Dorel Vit şi Marin Burtică, cadre didactice universitare la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul acestei instituţii, pentru fals material în înscrisuri oficiale.Conform rechizitoriului, în perioada octombrie - noiembrie 2005, când avea calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi a pretins faţă de o persoană denunţătoare, administrator al unei societăţi comerciale, că are influenţă pe lângă comisarul şef al Gărzii Financiare - Secţia Bistriţa-Năsăud şi pe lângă conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi că, în schimbul sumei de 6.000 euro, pe care a primit-o în două tranşe, poate interveni pentru ca reprezentanţii instituţiilor mai sus menţionate să întocmească acte de control favorabile respectivei societăţi comerciale. Înţelegerea a fost intermediată de inculpatele Corina Moga şi Alina Moga.De asemenea, în cursul lunii iunie 2006, Ilieşi i-a spus unei alte persoane că are influenţă pe lângă şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud şi că, în schimbul sumei de 1.500 euro, va interveni pe lângă acesta pentru a o ajuta pe fiica persoanei respective să câştige concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul acelei instituţii, se arată în comunicat.Conform sursei citate, în cursul lunii iunie 2007, Ilieşi l-a ajutat pe Bătrâncea să redacteze în fals două înscrisuri înregistrate la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, comunicându-i numele cadrelor didactice universitare care urmau să fie menţionate în aceste înscrisuri. Înscrisurile, tehnoredactate în fals de Ioan Bătrâncea, erau necesare pentru a se face dovada îndeplinirii de către Ilieşi a unuia dintre criteriile de evaluare impuse de legislaţia în vigoare la acea dată, pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar. “Cunoscând că înscrisurile sunt falsificate, Florin Dumescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul UVVG Arad, le-a semnat în calitate de preşedinte al comisiei de selecţie a granturilor, dându-le o aparenţă de legalitate. Unul dintre înscrisurile falsificate a fost semnat şi de inculpaţii Dorel Vit Dorel şi Marin Burtică, în cunoştinţă de cauză, dându-i o aparenţă de legalitate”, se mai arată în comunicat.În cursul lunii iunie 2007, Sabin Ilieşi a depus la dosarul său pentru obţinerea titlului de conferenţiar universitar cele două înscrisuri falsificate. În perioada octombrie 2005 - iulie 2007, Ilieşi şi-a folosit influenţa şi autoritatea în relaţia cu instituţii publice de nivel judeţean (Garda Financiară, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială, Primăria municipiului Bistriţa), influenţă care rezulta din calitatea de preşedinte, deţinută consecutiv la nivelul organizaţiilor judeţene Bistriţa-Năsăud a două partide politice. “Astfel, inculpatul a intervenit de mai multe ori pentru stoparea unor controale sau inspecţii fiscale ori pentru diminuarea prejudiciilor constatate (privind obligaţii fiscale neevidenţiate sau neachitate) la societăţi comerciale cu sediul pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru angajarea unor cunoştinţe în cadrul unei instituţii publice prin «aranjarea» unui concurs, precum şi pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie”, se mai arată în comunicat.Conform procurorilor, în calitate de prodecan la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul UVVG Arad, Ilieşi şi-a folosit influenţa şi autoritatea în raporturile cu subordonaţii săi (cadre didactice, secretarele filialei Bistriţa a Facultăţii), intervenind de nenumărate ori pentru promovarea examenelor, mărirea ori acordarea notelor indicate şi pentru înscrierea la cursurile de masterat sau facultate a unor cursanţi, după începerea anului universitar, toate acestea în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii (obţinerea unor sume de bani, neplata obligaţiilor fiscale către stat, obţinerea unei autorizaţii de construire pe o suprafaţă mare de teren, obţinerea unui post de consilier juridic în mod nelegal, promovarea examenelor şi absolvirea în final a facultăţii cu obţinerea diplomei de licenţă ori obţinerea diplomei de masterat).Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, Aurel Ardelean, a declarat, luni, că se vor lua măsuri împotriva celor patru profesori trimişi în judecată de DNA, alături de prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi, fost consilier judeţean.Rectorul arădean a spus că Ilieşi a fost schimbat din funcţia de prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii în urmă cu un an, imediat ce DNA a început cercetarea penală împotriva sa.

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro