Stire

Pensionarii cu venituri sub 350 de lei pot primi pensia minimă garantată

09.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Pensionarii din sistemul public de pensii pot beneficia de pensia socială minimă garantată, dacă nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată, cumulat cu orice alte indemnizaţii stabilite prin legi speciale la care este îndreptăţit beneficiarul se situează sub nivelul pensiei sociale minime, adică sub 350 de lei. „Pensia socială minimă garantată de stat este de 350 de lei iar pentru ca un cetăţean să beneficieze de aceasta se ţine cont de anumite aspecte”, ne explică Mihaela Vasil, director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Arad.Astfel, la acordarea pensiei sociale minime garantate se au în vedere, pe lângă veniturile obţinute din pensii şi veniturile pe care pensionarul le primeşte. Pensionarul poate fi beneficiar al unor legi speciale cu caracter reparatoriu (revoluţionar, veteran de război, urmaş de veterani de război, deţinut politic şi urmaşii acestora, deportat, strămutat etc.); beneficiar de ajutor pentru soţul supravieţuitor; beneficiar al unor pensii stabilite în sisteme neintegrate sistemului public de pensii (avocaţi, militari).

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro