Stire

Lipsa unor norme de aplicare a Legii salarizării ar putea duce la ?nt?rzierea plăţii drepturilor salariale

09.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Angajaţii din sectorul bugetar ar putea primi salariile cu întârziere. Acest fapt se datorează schimbărilor aduse de Legea salarizării unitare. Dacă în ultimele două luni ale anului, bugetarii au primit salariile diminuate cu 15%, şi pentru luna ianuarie, cel puţin în sistemul educaţional, salariile ar putea fi acordate cu aceeaşi diminuare. 
„Nu ştim deocamdată cum vor fi achitate salariile pentru luna ianuarie. Am cerut lămuriri pentru că s-ar putea ca profesorii să se trezească cu un salariu, pentru luna ianuarie egal cu cel din luna decembrie a anului trecut”, ne explică Maria Buruc, preşedintele Sindi-catului Liber din Învăţământ, filiala Arad.Cum Legea salarizării unitare ar mai putea suferi diferite modificări până la jumătatea anului în curs, unităţile de învăţământ nu ştiu încă, cum să calculeze salariile angajaţilor. Aceştia vor trebui poziţionaţi în grila de salarizare, pe unul dintre cele 12 niveluri. Din cele spuse de sindicalişti se pare că sunt unele funcţii pentru care nu se ştie pe ce nivel trebuiesc încadrate. Acest fapt se datorează lipsei unor norme care să reglementeze aplicarea legii de salarizare unitară. Până se vor calcula încadrările pe niveluri, ar putea dura mai mult timp, iar bugetarii riscă să nu îşi primească banii în termenul de plată alocat. Cei mai afectaţi de această situaţie, din sectorul bugetar, sunt dascălii deoarece luna trecută au avut o săptămână de concediu obligatoriu fără plată, iar acum sunt nevoiţi să recupereze materia pierdută. Într-adevăr unele şcoli au ţinut orele în perioada zilelor libere însă nu au fost plătiţi pentru acestea.   La începutul anului, profesorii au aflat că vor avea loc noi valuri de disponibilizări – 322 de posturi reduse pentru judeţul Arad, iar acum riscă şi să nu-şi primească salariile la timp şi să le primească în continuare diminuate. „Este posibilă întârzierea plăţilor salariale pentru că nu există nişte norme de aplicare a acestei legi. Federaţia noastră a făcut o adresă către minister prin care cere acestuia să dea nişte precizări vizavi de aplicarea legii de salarizare”, explică Maria Buruc.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro