Stire

Un accident stupid la schi poate distruge definitiv tinereţea lui Boby! Să-i fim alături!

12.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Întotdeauna speri că începutul de an să (-ţi) aducă ceva bun şi mai speri că „Cineva, undeva, acolo Sus te ocroteşte”. Cu atât mai mult când ai doar 25 de ani abia împliniţi - vârstă de învăţat, de zburdat, de cucerit şi de „întors” lumea pe dos. Pentru că doar generaţiile tinere sunt acelea care impulsionează ascendent mersul lucrurilor, la urma urmei, aşa cum spunea un poet – tinerii sunt luminile vii ale acestui pământ, flori proaspete din a căror sevă care se hrănesc apoi generaţiile viitoare”. Cum, deci, să accepţi ca una din aceste lumini să se stingă sau să cadă abătută într-un trist ungher întunecat?! Este inacceptabil ca viaţa unui tânăr plin de viaţă, de putere, de farmec şi inteligenţă, bun şi iubit de toţi – să alunece în dezastrul ţintuirii la pat pentru tot restul vieţii?!
Privesc minute în şir pozele lui „Boby”- Gheorghe Filipciuc – aşa cum îi spun cei apropiaţi. Un brunet frumos care ar cuceri din prima orice inimă de fată. O altă poză îl arată pe plajă, jucând volei – demonstrând încă o dată că este un tânăr frumos din cap şi până-n picioare. Atunci pe cine să iei de gât, cu cine să te cerţi şi pe cine să blestemi din toţi rărunchii, ştiind că azi – acest băiat frumos zace pe un pat de spital în Italia, acolo unde soarta (sau cine?!) i-a pregătit cea mai adâncă nenorocire – un accident în urma căruia ar putea să nu mai meargă niciodată...Cazul ne-a fost sesizat de sora lui, Smaranda, o fată deosebită care ne-a impresionat şi ar înmuia orice inimă de piatră – prin rândurile scrise cu multe lacrimi amare.  „Mă numesc Smaranda Filipciuc, am 22 de ani. Am terminat studiile – Jurnalism, dar nu lucrez în domeniu, situaţia financiară m-a obligat să lucrez din primul an de facultate full-time. Nu voi mai vorbi acum despre mine ci despre o viaţă, care de la accidentul fratelui meu nu va mai putea fi la fel. Fratele meu, Bobby, cum îi spunem noi, familia şi prietenii, a suferit un accident la schi, mai bine zis cu placa. Accident care i-a fracturat coloana vertebrală în două locuri, şi ca să fie lacrimile şi mai amare, doctorii spun că are măduva secţionată – ceea ce înseamnă că nu va mai merge niciodată. Noi nu putem să acceptăm aşa ceva, el nu poate să accepte aşa ceva. Nimeni nu poate. Bobby a fost din totdeauna un mare sportiv. Orice sport practica trebuia să fie cel mai bun. A jucat fotbal, handbal, tenis de câmp, tenis de masă şi în ultimii ani a excelat în volei de plajă, dar şi de sală. A câştigat diferite concursuri de volei, în ultimii ani fiind mereu pe locul I la volei de nisip, alături de colegul său, Iulian. Bobby a îndrăgit mereu sporturile de vară. Noi ne-am petrecut copilăria în Maramureş, zona de munte, unde iarnă de iarnă am schiat, am mers cu patinele, sanie, bob, tot ce ţine de sportul de iarnă. Astfel, concediul acesta urma să fie unul grozav pentru el.”   
Prima zi de concediu, ultima pe picioare...Tânărul a terminat Informatica la Arad şi lucrează ca inginer de calitate la o firmă din Timişoara, făcând naveta. Anul acesta a fost primul său concediu şi, mare iubitor de natură şi sport – şi-a strâns bani pentru a se bucura câteva zile de zăpadă în frumoasa Italie. Deşi ştia să schieze, să patineze foarte bine – a nimerit cu snowboard-ul pe o bucată de gheaţă, chiar în prima zi...   „În timpul căderii a alunecat cu capul în jos, iar pe parcurs a reuşit să se prindă de o crenguţă să se întoarcă cu picioarele în faţă, dacă nu ar fi făcut acest lucru, probabil că nu ar fi supravieţuit. Duminică a avut loc accidentul (3 ianuarie 2010) iar noi, familia, prietenii de acasă am aflat luni ce s-a întâmplat. A fost un şoc enorm pentru noi toţi. Situaţia financiară nu este tocmai roz nici în familia noastră. Nici nu am ştiut cu ce să începem, ce trebuie făcut. Mi-a fost groază să vorbesc şi cu presa, dat fiind că între timp el îşi revenise şi avea la el un mobil cu care are acces la internet. Mi-a fost frică să nu cumva să se găsească pe net şi să se sperie şi mai tare, decât era deja. Doctorii au spus că are măduva secţionată, că nu va mai putea merge niciodată. Între timp doctorii au fost nevoiţi să îi spună – procedura medicală. Dacă era după mine nu îi spuneam niciodată! Dar a aflat. Prima sa reacţie a fost să le spună doctorilor să nu îi spună mamei, apoi a spus că nu acceptă aşa ceva. Părinţii noştri ştiau deja diagnosticul doctorilor, aşa că ne concentram să îi susţinem lui acest curaj şi această dorinţă de a merge din nou”. Pe 7.ianuarie a fost operat pentru a i se opri sângerările interne, stomacul şi plămânii fiind foarte afectaţi, astfel că o intervenţie de stabilizare a fost neapărat necesară. 
În iad şi înapoi pentru fratele ei!Sora lui Boby ne spune că fratele ei are coloana ruptă în două locuri cu secţionarea măduvei. Familia distrusă a încercat să afle cât mai multe despre posibilităţile de tratament. Noi am făcut legătura cu cazul “Daniel Boar” şi ştim cât de mulţi bani sunt necesari pentru China. Acolo tânărul va fi din nou supus intervenţiei chirurgicale, urmând apoi şedinţele de recuperare care de asemenea sunt foarte costisitoare şi se fac doar în Franţa...    “Eu am început să fac deja o campanie de strângere de fonduri, pentru că va fi nevoie de mulţi bani pentru îngrijirea sa după ce se întoarce acasă. Vom strânge bani, vom face credite şi vom merge până la Dumnezeu şi înapoi pentru el.“... i-am spus să nu-şi facă griji din niciun punct de vedere, că voi merge în iad şi mă voi întoarce doar ca să-l facem bine, i-am spus că voi fi doar eu şi Jack Sparrow singurii care s-au întors din iad. Am râs, am povestit cu el, deşi inima mea se sfărâma cu fiecare secundă care trecea, şi deşi vocea îmi era veselă, mintea se temea ca nu cumva să spun ceva nepotrivit, să-l supăr cu ceva, să provoc vreo reacţie în sufletul său. Am încercat să-l fac să se simtă cât mai bine şi în spital, i-am spus că e ca în Dr. House acum..un serial la care ştiam că l-a văzut şi ştiam că i-a plăcut foarte mult. Am încercat să gasesc tot felul de asocieri care să-l înveselească”.
*                     *                        * 
Oricum ai privi lucrurile, cazul este strigător la cer, NEDREPT. Nu se poate ca un tânăr aflat în primăvara vieţii să fie astfel mutilat şi pedepsit întreaga viaţă. Boby are nevoie şi trebuie să aibă parte de o ŞANSĂ. Acum şi nu altcândva. A fost operat de urgenţă în cursul săptămânii trecute, dar este în continuare la Terapie Intensivă. Întreaga situaţie comportă cheltuieli imense pentru familie, lucru aproape imposibil. Necazul este enorm, tot ce are nevoie Boby acum şi familia sa sunt banii pentru revenirea în ţară şi tratament pentru stabilizare. Între timp trebuie strânşi bani pentru intervenţia chirurgicală în Clinica din Beijing – singura care ar putea garanta reabilitarea tânărului.  
Ajutaţi-l necondiţionat pe Boby: RON: RO11BACX0000005520801000
EU: RO70BACX0000005520801005 pe numele mamei, Filipciuc Georgeta.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro