Stire

Afluenţă mult mai scăzută dec?t ?n alţi ani, ?n prima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale

12.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Taxele şi impozitele locale se pot plăti la casieriile Direcţiei Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad, începând de ieri.  Dacă în alţi ani se înregistrau cozi destul de mari în prima zi de plată, formate în special din pensionari, anul acesta timpii de aşteptare s-au redus simţitor. „De vină” ar fi posibilitatea plăţii în mai multe locuri din oraş, dar şi problemele financiare ale oamenilor, confruntaţi acum cu problema creşterii cu 20% a taxelor şi impozitelor locale. Şeful Direcţiei Venituri din cadrul Primăriei, Pavel Neamţiu, ne-a anunţat că impozitele şi taxele locale se pot plăti atât la casieriile din centrul oraşului (Bulevardul Revoluţiei, vis-a-vis de Catedrala Catolică), dar şi la casieriile din cartierul Aurel Vlaicu, aflate în zona Fortuna, lângă Piaţa Agroalimentară. De asemenea, cei obişnuiţi cu plăţile pe internet, îşi pot achita obligaţiile faţă de bugetul local accesând siteul Primăriei, www.primariaarad.ro. Pe pagina principală, urmăriţi coloana din stânga, unde trebuie să apară o secţiune cu titlul „Direcţia Venituri”. De acolo se intră la „impozite şi taxe locale”, deschizându-se pagina de internet a Direcţiei Venituri. Paşii următori sunt simpli, primul fiind cel al introducerii codului numeric personal, după ce aţi accesat secţiunea care vă interesează. Tot acolo se pot plăti şi eventualele amenzi care intră la bugetul local. Pavel Neamţiu ne-a mai spus că pentru a fi evitate cozile la casieriile de la sediul central al Direcţiei Venituri, impozitele şi taxele mai pot fi plătite şi la secretariatul direcţiei sau la camerele 6 şi 9. Casieriile Direcţiei Venituri sunt deschise de luni până vineri, între orele 8 şi 18, fără pauză. Din nou, pensionarii au fost primii la platăCei mai conştiincioşi contribuabili au fost, încă o dată, pensionarii. Unii dintre ei vin să-şi plătească dările în prima zi, din principiu: „să terminăm cu tot, să nu avem datorii”. Pentru unii dintre ei însă, plata impozitelor şi taxelor reprezintă un efort financiar considerabil. „Am venit pentru că sunt pensionară şi îmi pare bine că am şi putut achita.  Ce să facem, dacă s-au scumpit? Putem noi face ceva, nu putem nimic”, ne-a spus Maria  Junc, o pensionară care a plătit cinci sute optzeci de lei, dintr-o pensie lunară cu treizeci de lei  mai mică. „Eu am venit în prima zi ca să termin pe tot anul. Am plătit 126 lei, nu mi se pare mult. Mă bucur că nu a mai fost coadă”, ne-a spus Ioan Ţentea, un alt pensionar venit în prima zi să-şi plătească dările către oraş. La fel, Maria Şipoş ne-a mărturisit că a venit să plătească încă din prima zi pentru a scăpa de griji. „Am venit ca să fiu liniştită că am plătit, vroiam să îmi fac socotelile. Am plătit 190 de lei, nu mi s-a părut mult”, ne-a dezvăluit Maria Şipoş, cea care primeşte lunar de la statul român o pensie de 800 de lei. Arădenii care-şi achită integral impozitul pe clădiri şi terenuri până la data de 31 martie, beneficiază de o reducere în valoare de 5% din totalul obligaţiei de plată.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro